"Nu ştiu prea multe despre chestia asta. Am aflat şi eu tot de la dumneavoastră şi am sunat-o pe soţie şi am întrebat-o ce se întâmplă. E adevărat că există la ora actuală o discuţie purtată de soţie cu cei de la Poliţie şi cu omul care a închiriat apartamentul respectiv, dar încă nu este clar ce se întâmplă", a declarat deputatul Dumitru Puzdrea.
El a precizat că soţia sa a închiriat apartamentul unei persoane, iar acum "s-a dus acolo să vadă despre ce este vorba".
Puzdrea a arătat că nu ştie nici unde au avut loc descinderile şi nici dacă este vorba despre locuinţa sa din Bucureşti, dar a ţinut să menţioneze că apartamentul din strada Nicolae Racotă, în sectorul 1 al Capitalei, este singura sa locuinţă, aşa cum a completat şi în declaraţia de avere.
"Când voi avea la îndemână procesul-verbal încheiat de organele de Poliţie, acolo, atunci putem sta de vorbă. Nu pot să fac afirmaţii hazardate, aştept şi eu să primesc actul şi apoi mă voi putea pronunţa", a mai spus Dumitru Puzdrea.
O reţea de licitatori prin internet a fost identificată, iar procurorii au descins, marţi dimineaţă, în 35 de locaţii, au ridicat peste 20 de persoane, liderul grupării fiind găsit în casa deputatului PDL Neamţ, Dumitru Puzdrea, informează surse judiciare.