Terasă din Mamaia, distrusă complet într-un incendiu - VIDEO
O terasă din staţiunea Mamaia a ars în întregime, în cursul nopţii de miercuri spre joi, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit, pagubele ridicându-se la câteva sute de mii de euro.
Terasă din Mamaia, distrusă complet într-un incendiu (Imagine: Florin Buliga/Mediafax Foto)
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea" al judeţului Constanţa, focul a izbucnit în jurul orei 21.30, la o terasă din centrul staţiunii Mamaia, în zona Cazino, care se afla în lucrări de renovare.
Flăcările au fost văzute de un trecător, care a sunat imediat la 112, iar la faţa locului au fost trimise şase autospeciale ale Detaşamentului Constanţa-Oraş. Deşi pompierii s-au chinuit aproape cinci ore să stingă flăcările, terasa a fost distrusă aproape în întregime, ei reuşind însă să împiedice extinderea focului şi la terasele din împrejurime.
În urma investigaţiilor, pompierii au stabilit drept cauză probabilă a producerii incendiului un scurtcircuit declanşat la un calorifer electric lăsat nesupravegheat.
Terasa, care aparţine societăţii SC Malaga Club SRL, nu era asigurată, proprietarii estimând pagubele produse la câteva sute de mii de euro.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Bătălia pentru TikTok: război digital între SUA şi China sub pretextul securităţii naţionale
-
„Ajutoare” suplimentare pentru armata lui Putin? Coreea de Sud suspectează trimiterea de noi trupe nord-coreene în Rusia
-
Ion Cristoiu: Ce-ar trebui să înveţe orice Conducător de azi din Căderea lui Ceauşescu
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO