În baza unor dispoziţii de primar general, în data de 5 sepetembrie 2003, lui Costică Constanda i-a fost atribuit un teren din Parcul Bordei. Însă, potrivit documentului prezentat de primarul Videanu, la data atribuirii suprafeţei respective, terenul se afla în litigiu.
Primarul a prezentat o hotărâre judecătorească a instanţei sectorului 1, care se referă la un teren de 10.140 de metri pătrat situat în Bd Mircea Eliade colţ cu strada Turgheniev, din data de 5 noiembrie 2003, revendicat de două persoane. Instanţa a dat câştig de cauză celor două persoane care au revendicat terenul în baza Legii 18/1991, dar ,având în vedere că suprafaţa a fost parcelată, a permis "reconstituirea dreptului de proprietate pe un teren echivalent".
Întrebat de jurnalişti dacă este legală atribuirea unui teren aflat în litigiu, Videanu a răspuns că "astăzi nu se restituie terenuri aflate în litigiu". Acesta a prezentat jurnaliştilor aceste acte deoarece a vrut să arate că în motivarea hotărârii judecătoreşti se preciczează că "nu s-a dovedit că terenul în litigiu se află în proprietatea publică a statului", astfel, magistraţii concluzionând că acest teren face parte din domeniul privat al municipiului.