Termenul în care se judecă cererea de arestare preventivă a lui Sebastian Ghiţă, preschimbat

Publicat: 15 06. 2017, 10:10
Actualizat: 13 02. 2020, 17:28

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Prahova, Alina Anton, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că termenul în care se judecă cererea DNA de arestare preventivă a lui Sebastian Ghiţă a fost preschimbat.

”Termenul de judecată a fost preschimbat pentru 22 iunie. S-a luat această decizie pentru a se putea organiza videoconferinţa”, a declarat Anton.

La ultimul termen, Tribunalul Prahova amânase cererea de arestare preventivă formulată de DNA pentru Sebastian Ghiţă în dosarul în care este cercetat alături de cumnatul lui Victor Ponta, Iulian Herţanu, stabilind noul termen pentru 15 iunie, dată la care Ghiţă urma să fie audiat prin videoconferinţă.

Cererea de arestare preventivă a fost făcută în dosarul denumit “Hidro”, în care Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, este cercetat, alături de alţii, pentru că ar fi deturnat banii primiţi pe un contract de extindere a canalizării oraşului Comarnic-Prahova, în valoare de 10 milioane de euro.

Anchetatorii susţin că Sebastian Ghiţă, alături de alţii, a sprijinit grupul infracţional din care făcea parte Iulian Herţanu în accesarea şi primirea fondurilor europene.

Pe numele fostului deputat au fost emise până acum mandate de arestare preventivă în lipsă în trei dosare ale DNA.