Termoenergetica anunţă lucrări la reţeaua de termoficare în patru sectoare ale Capitalei

Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă că începând de luni se vor efectua lucrări de înlocuire, modernizare şi de reparaţii pe conductele reţelei primare, în zone din sectoarele 2, 4, 5 şi 6 ale Capitalei.

Urmărește
480 afișări
Imaginea articolului Termoenergetica anunţă lucrări la reţeaua de termoficare în patru sectoare ale Capitalei

Termoenergetica anunţă lucrări la reţeaua de termoficare în patru sectoare ale Capitalei

Vor fi efectuate intervenţii la Magistrala 2 Sud - conductă Dn 700mm, în cadrul Lotului 5, Obiectivul 5 din POIM, în zona Şoselei Ştefan cel Mare din Sectorul 2. Se vor executa lucrările de demontare a tronsonului de conductă veche şi de montare a unei porţiuni de aproximativ 700 de metri de conducte noi. Tot în această perioadă vor fi executate operaţiunile de tăiere şi montare a două curbe de conductă cu aceeaşi dimensiune. Lucrările impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către 13 puncte termice din acest sector până în data de 03 iunie 2024, ora 23.00. În cadrul acestui obiectiv POIM, după oprirea tehnologică şi finalizarea tuturor lucrărilor va fi dat în folosinţă un traseu nou de aproximativ 1200 de metri din cei 2500 de metri prevăzuţi în contractul finanţat din fonduri europene. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1975, această porţiune de reţea având aproape 50 ani de funcţionare.

De asemenea, angajaţii companieri vor interveni la reţeaua termică primară, conductă Dn 400mm, în zona străzii Bodeşti şi a Şoselei Pantelimon din Sectorul 2. Se vor executa lucrări de reparaţie a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către şapte puncte termice, până în data de 28 mai 2024, ora 23.00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1992, această porţiune de reţea având aproape 32 de ani de funcţionare.

Termoenergetica va interveni la reţeaua termică primară aferentă Magistralei Progresu Berceni, conductă Dn 200mm, în cadrul Lotului 4, Obiectivul 20, din POIM, în zona Reşiţa din Sectorul 4. Se vor executa lucrări de înlocuire a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către 13 puncte termice, până în data de 1 iunie 2024, ora 23.00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1976, această porţiune de reţea având aproape 50 de ani de funcţionare.

Totodată, se va interveni la reţeaua termică primară, conductă cu diametre cuprinse între Dn 200mm şi 400 mm, în zona străzii Malcoci din Sectorul 5. La controlul efectuat pe tronsonul de conductă au fost identificate 4 spărturi din care două necesită decopertarea căii rutiere. Se vor executa lucrări de reparaţie a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către cinci puncte termice, până în data de 31 mai 2024, ora 23.00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1978, această porţiune de reţea termică primară având aproape 46 de ani de funcţionare.

Se va interveni şi la reţeaua termică primară, conductă Dn300 mm, în zona străzii Calea Giuleşti din Sectorul 6., dar şi la reţeaua termică primară, conductă Dn 300mm, în zona Bulevardul Iuliu Maniu din Sectorul 6

„Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica Bucureşti şi echipele de intervenţie lucrează în regim permanent pentru soluţionarea problemelor apărute. Vă reamintim faptul că termenele iniţiale de repunere în funcţiune a sistemului de termoficare sunt estimate înainte de deschiderea şantierelor şi decopertarea galeriilor. Finalizarea lucrărilor depinde de complexitatea acestora, care este în directă legătură cu starea de degradare a conductelor. Pe măsură ce lucrările sunt finalizate, în măsura în care ruta de alimentare cu agent termic permite acest lucru, punctele termice sunt repuse în funcţiune mai repede decât termenul estimat. Clienţii au la dispoziţie informaţii prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau alte detalii la 0800.820.002, precum şi prin aplicaţia Termoalert. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat şi vă mulţumim pentru înţelegere”, se arată în finalul comunicatului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici