Prima pagină » Social » Termoenergetica începe procesul de oprire a căldurii în București

Termoenergetica începe procesul de oprire a căldurii în București

Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) anunță începerea unui proces gradual de tranziție către finalul sezonului de încălzire, prin reducerea treptată a temperaturii agentului termic.
Termoenergetica începe procesul de oprire a căldurii în București
Andreea Tobias
17 apr. 2025, 20:44, Social

Procesul se va desfășura în etape, iar efectele vor fi resimțite de consumatori în aproximativ 72 de ore.

Conform reglementărilor, oprirea completă a încălzirii va avea loc după 3 zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depășește +10°C în intervalul orar 20:00-06:00.

Asociațiile de proprietari care doresc închiderea vanelor din subsolul imobilelor pot solicita acest lucru în scris, prin reprezentanții legali, fie la registratura instituției, la secțiile de termoficare de sector sau prin e-mail la adresa [email protected].

Excepție de la oprirea încălzirii fac spitalele, creșele, școlile, grădinițele și alte instituții de interes public, unde furnizarea agentului termic va continua până la solicitarea scrisă a reprezentanților legali.