- Home
- Social
- FOCŞANI, (04.10.2019, 10:52)
- Departamentul Corespondenţi
Termoficarea oraşului Focşani, în pericol. Societatea care asigură căldura a intrat în insolvenţă
Societatea de termoficare din oraşul Focşani a intrat în insolvenţă din cauza datoriilor foarte mari. Autorităţile locale au optat pentru această variantă în condiţiile în care societatea are datorii de peste 70 de milioane de lei.

Termoficarea oraşului Focşani, în pericol. Societatea care asigură căldura a intrat în insolvenţă
Cererea Primăriei a fost aprobată de Tribunalul din Vrancea, iar surse din cadrul municipalităţii susţin că în iarna următoare societatea va continua să funcţioneze şi să livreze agent termic în blocurile din Focşani.
Judecătorii de la Tribunalul Vrancea au acceptat solicitarea Primăriei Focşani încă de la prima înfăţişare.
Decizia luată joi stabileşte că societatea Enet intră în insolvenţă sub coordonarea unui administrator judiciar.
„Soluţia pe scurt: Admite cererea creditoarei municipiul Focşani şi în consecinţă: (...) dispune deschiderea procedurii insolvenţei în forma generală faţă de debitoarea SC Enet SA, cu sediul în Focşani. În temeiul dispoziţiilor (...) numeşte provizoriu administrator judiciar”, scrie în decizia instanţei vrâncene.
Reprezentanţii Primăriei Focşani susţin că insolvenţa nu va duce la întreruperea în următoarele luni a activităţilor societăţii care alimentează cu agent termic blocurile din Focşani. Mai mult chiar,
municipalitatea intenţionează să salveze societatea printr-un proces de reorganizare.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.




PROSPORT.RO

CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe