Prima pagină » Social » Concentraţiile din subteranul minei Petrila sunt la „nivelurile standard”

Concentraţiile din subteranul minei Petrila sunt la „nivelurile standard”

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a anunţat, duminică dimineaţă, că specialiştii care au măsurat concentraţiile, în noaptea de sâmbătă spre duminică, începând cu ora 02.30, în mina Petrila, au constatat că acestea sunt la "nivelurile standard" şi nu s-au mai înregistrat replici ale exploziilor.
Concentraţiile din subteranul minei Petrila sunt la
16 nov. 2008, 12:13, Social

Potrivit ministrului Vosganian, nu s-au mai înregistrat replici la explozii, iar în ceea ce priveşte concentraţiile de gaze din mină, ministrul a spus că a fost asigurat de către reprezentanţii Companiei Naţionale a Huilei că aceastea sunt la "nivel standard".

"Ne vom deplasa la Petrila pentru a discuta cu specialiştii Institutului Naţional de Securitate Minieră – INSEMEX, să vedem dacă putem trece la intervenţia de scoatere a trupurilor minerilor morţi din mină", a declarat ministrul.

Potrivit acestuia, ministerul pe care îl conduce a dispus asigurarea tuturor condiţiilor de securitate, înainte de intervenţia în mină.

"Facem tot posibilul pentru recuperarea trupurilor celor decedaţi", a afirmat Vosganian.

Ministrul Economiei şi Finanţelor Varujan Vosganian a anunţat duminică, suspendarea conducerii Exploatării Miniere Petrila, ca urmare a exploziei soldate cu moartea a 12 mineri şi cu rănirea altor 13.