Abia astăzi, guvernul japonez s-a gândit la desfiinţarea unei prevederi care data din secolul al XIX-lea, care obliga mamele să înregistreze şi numele soţului de care au divorţat în certificatul de naştere al copiilor.
Conform acestei reguli, în vigoare din 1896, o femeie era obligată, în termen de 300 de zile de la divorţ, să-şi indice fostul soţ ca posibil tată al copilului ei. Aceeaşi lege a împiedicat femeile să se recăsătorească înainte de trecerea a 100 de zile de la divorţ, deoarece se putea discuta despre paternitatea oricărui copil născut la scurt timp după aceea.
Regula era atât de absurdă încât multe femei au preferat să nu înregistreze naşterea copiilor în registrul de familie, „koseki”, creând o multitudine de oameni fără identitate şi naţionalitate care în Japonia ar număra câteva sute, poate mii de indivizi.
Modificările aduse legii propuse de guvern nu anulează complet aceste reguli absurde: s-ar aplica doar femeilor care s-au recăsătorit, în timp ce un copil născut dintr-o femeie care nu s-a recăsătorit după divorţ este încă considerat copilul fostului soţul.
Legea japoneză cere tuturor familiilor să înregistreze naşterile, adopţiile, decesele, căsătoriile, divorţurile şi recunoaşterile de paternitate în „koseki”, care devin recunoscute legal numai dacă sunt înregistrate în document.
Este un sistem care datează din secolul al VI-lea şi care consideră în mod barbar doar un copil născut la cel puţin 200 de zile după căsătorie ca fiind copilul actualului soţ al unei femei.
Aceste reguli au fost încorporate în Codul civil aprobat în 1896, tocmai în anii în care Japonia începea să iasă din izolare şi încerca să adopte unele dintre obiceiurile şi obiceiurile occidentale. Nu a ales cel mai bun. Legi similare au fost abrogate în Spania în 1981 şi în Coreea de Sud în 2005.