Prima pagină » Social » Tăriceanu: Vom prevedea 6% din PIB pentru educaţie, în 2008

Tăriceanu: Vom prevedea 6% din PIB pentru educaţie, în 2008

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, luni, la deschiderea noului an şcolar, că Executivul va aloca educaţiei, în 2008, fonduri bugetare echivalente a 6% din produsul intern brut, pentru continuarea programului de investiţii în infrastructura sistemului şi "valorizarea" corpului profesoral.
Tăriceanu: Vom prevedea 6% din PIB pentru educaţie, în 2008
17 sept. 2007, 11:15, Social

El a participat la deschiderea noului an de învăţământ la Şcoala 1, cu clasele I-VIII, din localitatea Mogoşoaia (judeţul Ilfov), unde a susţinut un discurs în faţa profesorilor, elevilor şi părinţilor.

"Pentru anul 2008, vom prevedea nu mai puţin de 6% din PIB, record absolut pentru România nu numai postdecembristă, dar şi dinainte de decembrie 1989. Vom realiza cea mai mare alocare pentru învăţământ care va permite continuarea programului de investiţii la nivel preuniversitar şi universitar, cât şi o valorizare a corpului profesoral", a spus Tăriceanu, în discurs.

El a arătat că Executivul a alocat permanent, în ultimii trei ani, fonduri importante pentru educaţie şi că atât corpul profesoral, cât şi comunitatea locală au un rol important în cheltuirea eficientă a banilor.