TI România cere anchetarea acuzaţiilor de fraudare a bacalaureatului
Transparency International România solicită Ministerului Educaţiei şi celorlalte autorităţi publice să iniţieze de urgenţă anchete pertinente în legătură cu acuzaţiile de corupţie şi de fraudare a examenului de bacalaureat, formulate atât de profesori, cât şi de elevii care au susţinut examenul.
TI România cere MECT să ancheteze acuzaţiile de fraudare a bacalaureatului (Imagine: Mediafax Foto)
"Acuzaţiile de corupţie şi de fraudare formulate cu privire la modul în care s-a desfăşurat examenul din acest an sunt deosebit de grave şi pot indica faptul că în sistemul de învăţământ nu au existat demersuri reale pentru limitarea lor şi combaterea corupţiei, de vreme ce situaţii similare se perpetuează de la an la an", precizează Transparency International (TI) România într-un comunicat.
TI atrage atenţia că profesorii care au făcut parte din comisiile de evaluare sau de supraveghere şi care au sesizat posibilele fraude sunt "avertizori de integritate şi se bucură de prezumţia de bună-credinţă şi de protecţia oferită de Legea 571/2004".
De asemenea, Transparency International România solicită Ministerului Public să se autosesizeze şi să iniţieze cercetări cu privire la săvârşirea unor potenţiale fapte de corupţie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Potrivit comunicatului, numai pe baza rezultatelor acestor anchete instanţele judecătoreşti, singurele abilitate să se pronunţe în aceste cauze, vor putea stabili dacă a fost sau nu fraudat examenul de bacalaureat, şi se vor putea pronunţa cu privire la existenţa vinovăţiei persoanelor responsabile.
TI crede că după finalizarea anchetei Ministerul Educaţiei trebuie să publice concluziile cercetărilor administrative, precum şi măsurile adoptate pentru prevenirea repetării unor situaţii similare în sesiunile viitoare de bacalaureat sau la organizarea altor examene.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO