Tiberiu Niţu: Lipsa de omogenitate în exercitarea actului de conducere, vulnerabilitate a Ministerului Public

"Proiectarea viitorului presupune o bună cunoaştere a trecutului", îşi începe prezentarea Tiberiu Niţu.

"În elaborarea acestui proiect managerial m-am raportat la activitatea Ministerului Public derulată până în prezent, analizată prin prisma experienţei dobândite ca procuror, dar mai ales în funcţia de prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi în funcţia de inspector judiciar în cadrul Inspecţiei Judiciare", notează Tiberiu Niţu, considerat unul dintre favoriţii la funcţia de procuror general al României, având în vedere experienţa sa ca "număr doi" în Ministerul Public.

Tiberiu Niţu - numit în septembrie 2011 inspector în cadrul Inspecţiei Judiciare a Consiliului Superior al Magistraturii pe zonele Muntenia-Oltenia-Dobrogea - a deţinut funcţia de prim-adjunct al procurorului general al României în perioada 27 iunie 2008-27 iunie 2011, anterior acestei perioade el fiind delegat pe această poziţie timp de zece luni. Concret, el a fost mâna dreaptă a procurorului general al României, Codruţa Kovesi, timp de aproape patru ani.

Tiberiu Niţu este născut la 31 iulie 1971. El şi-a început cariera de magistrat în anul 1995, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, exercitând ulterior următoarele funcţii: februarie 1999 - februarie 2002 prim-procuror adjunct în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti; februarie 2002 – februarie 2005 prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti; martie 2005 - iulie 2006 procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism; august 2006 - iunie 2008, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.

În proiectul său de management, intitulat "Pentru o reformă durabilă şi ireversibilă", Tiberiu Niţu arată că întocmirea unui proiect cu privire la exercitarea atribuţiilor de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie presupune cunoaşterea evoluţiei sistemului judiciar din România în ultimii 22 ani, prin prisma a două criterii: normativ şi instituţional.

"Cunoaşterea momentului iniţial, de unde s-a plecat, a etapelor ce au fost parcurse, a strategiilor anterioare, identificarea aspectelor pozitive şi a celor negative (inerente oricărei reforme) şi evaluarea rezultatelor reprezintă condiţiile sine qua non ale elaborării oricărei strategii. Numai după o astfel de analiză se poate proiecta o strategie pe termen mediu şi lung şi numai în acest fel se pot stabili priorităţile etapei imediat următoare şi modalităţile de îndeplinire a acestora", scrie sursa citată.

Citeşte şi: Proiectele candidaţilor pentru funcţia de procuror general - Gheorghe Cornescu: În ultimii zece ani, Codul penal s-a modificat de 33 de ori

Procurorul Niţu susţine că până în anul 2003 nu putem vorbi de o reformă propriu-zisă a sistemului judiciar, ci doar de încercări de reaşezare în plan judiciar a noilor realităţi sociale.

"Începând cu 2003-2004, ne-am afirmat dorinţa de schimbare, iar începând cu anul 2007 a fost demarată reforma prorpriu-zisă, pe care cu toţii o dorim durabilă şi ireversibilă, pentru a crea un sistem judiciar sustenabil. Este evident că un rol esenţial l-au avut aderarea la Uniunea Europeană şi dorinţa de integrare în sistemul judiciar european, iar Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) reprezintă principalul sprijin în realizarea acestui amplu proces. După cum s-a arătat şi în raportul de încheiere de mandat al procurorului general în exerciţiu în perioada 2006-2012, «dat fiind importanţa acestui mecanism pentru statul român, strategia de dezvoltare a Ministerului Public, precum şi toate deciziile manageriale adoptate s-au raportat la acesta»", explică Niţu.

Ca vulnerabilităţi ale sistemului Ministerului Public, candidatul notează că, având în vedere constatările şi recomandările făcute de experţii Comisiei Europene în raportul din iulie 2012, dar şi propriile constatări, a identificat în principal: resursele umane şi volumul de muncă; eficacitatea redusă a sistemului; lipsa de omogenitate în exercitarea actului de conducere; inconsecvenţa jurisprudenţei; inexistenţa unor metodologii, proceduri unitare, precum şi a unei standardizări în desfăşurarea unor activităţi; perspectiva uzurii echipamentelor IT.

"Pornind de la acestea, propun următoarele obiective, realizabile în următorii ani: îmbunătăţirea alocării resurselor umane şi repartizarea echilibrată a volumului de muncă; creşterea eficacităţii activităţii; act de conducere omogen; un act de justiţie predictibil; o mai bună organizare a parchetelor, metodologii şi proceduri unitare de lucru; tehnologie avansată", arată sursa citată.

Procurorul Niţu vorbeşte despre evidenta nevoie de a se proceda mai întâi la o mai bună organizare a activităţii parchetelor, la o mai bună evidenţiere statistică a activităţilor desfăşurate de procurori şi grefieri, pentru a se proceda apoi la o normare a muncii.

"De exemplu, trebuie stabilită o medie calculată pe unitate de timp necesară unei persoane pentru a introduce toate datele în aplicaţia ECRIS în partida unui dosar penal sau pentru a proceda la scanarea actelor unui dosar, pentru ca, după cunoaşterea acestor informaţii, să se poată aprecia dacă resursele umane, dar şi cele materiale (a se vedea secţiunea rezervată situaţiei echipamentului IT), pe care le avem, ne permit realizarea dezideratelor pe care tindem să le atingem", susţine Niţu.

El consideră că nu creşterea numărului de procurori constituie o modalitate eficientă de rezolvare a problemei, ci o repartizare echilibrată, dar în acelaşi timp concentrată, a resursei umane, cu menţiunea că o regândire a rolului grefierului în Ministerul Public şi o creştere a numărului acestora pentru a rezolva probleme administrative s-ar impune.

Pe de altă parte, Niţu arată că instituţia preluării (de la alte parchete-n.r.) a cauzelor nu face decât să gestioneze temporar şi parţial problematica supusă analizei, printr-un mare consum de energie din partea tuturor celor implicaţi în această procedură.

"Avem în vedere, în special, faptul că multora dintre primii procurori ai parchetelor de pe lângă tribunale şi dintre procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel le este greu să «convingă» procurorii de la parchetele pe care le conduc să fie de acord cu preluarea şi soluţionarea dosarelor de la unităţile de parchet ierarhic inferioare din mai multe considerente cum ar fi: la unităţile de parchet ierarhic inferioare cele mai multe dintre dosare au depăşit termenul de 6 luni de la sesizare astfel încât odată înregistrate la parchetul ierarhic superior modifică datele statistice în defavoarea acestora, în special în ceea ce priveşte indicatorul operativitate; procurorii se pregătesc şi doresc să promoveze la parchetele ierarhic superioare inclusiv pe considerentul unei competenţe materiale reduse, a unei activităţi sub nivelul cantitativ al aceleia de la parchetele ierarhic inferioare de unde provin. Dar problemele care apar sunt şi de altă natură şi ele îşi au suportul în anumite prevederi legale. Astfel, deşi Decizia 1058 din 14.11.2007 a Curţii Constituţionale a concluzionat că procurorii de la parchetele ierarhic superioare pot prelua de la parchetele ierarhic inferioare orice cauze, în orice condiţii, procurorii au căutat şi caută în permanenţă «criterii de preluare», pentru a se pune la adăpost de eventuale acuze de imixtiune în activitatea procurorilor, constând în preluări abuzive şi interesate în închiderea unor dosare (această teamă nu este hazardată şi nici inventată din dorinţa de a se ascunde în spatele ei pentru a nu prelua dosare, cât timp pe rolul Inspecţiei Judiciare au fost înregistrate plângeri ale justiţiabililor împotriva procurorilor pe motivul că au dispus preluarea unor cauze de la parchetele inferioare interesaţi fiind în a le închide)", notează procurorul Niţu.

El adaugă faptul că ar mai putea fi soluţia delegării procurorilor de la parchetele ierarhic superioare la parchetele ierarhic inferioare pentru a soluţiona cauze cu un grad ridicat de complexitate şi cu celeritate.

Cât timp dosarele se învechesc pe rol (la poliţist sau la procuror), creşte durata de soluţionare a dosarului şi, pe cale de consecinţă, este afectată negativ calitatea urmăririi penale, spune Niţu, precizând că este binecunoscut faptul că, pe măsură ce trece o perioadă mare de timp de la data comiterii infracţiunii, probele se alterează şi sunt administrate din ce în ce mai greu, scăzând şansele reuşitei în ceea ce priveşte tragerea la răspundere penală a persoanei vinovate. Astfel, adaugă Niţu, se creează premisele încălcării dreptului oricărei persoane la un termen rezonabil de soluţionare a cauzei, dar şi a dreptului la o anchetă efectivă.

În proiectul său, Tiberiu Niţu arată că în pofida faptului că sistemului Ministerului Public îi este caracteristică indivizibilitatea (unitatea) acţiunii, nu există o omogenitate în exercitarea actului de conducere, ce îşi are explicaţia într-o interpretare diferită a prevederilor legale, care reglementează noţiunile de independenţă a procurorului, de control ierarhic, de cenzură a soluţiilor procurorului de către conducătorul parchetului etc.

"O altă explicaţie ar putea fi aceea că, în funcţii de conducere, sunt numiţi sau delegaţi procurori care nu au exercitat anterior astfel de funcţii şi, deşi stăpânesc noţiunile teoretice, nu reuşesc să se adapteze rapid cerinţelor de natură practică. Este nevoie de o acţiune comună a procurorului general al României, a procurorilor şefi ai celor două structuri specializate (DIICOT, DNA-n.r.), a procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel, a celorlaţi procurori cu funcţii de conducere, a Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, a Inspecţiei Judiciare pentru a putea realiza o îmbunătăţire a exercitării actului de conducere", arată Niţu.

Printre măsurile pe care Niţu le întrevede în sensul de a putea conduce la realizarea unei jurisprudenţe consecvente la nivelul parchetelor, sunt menţionate: o mai bună responsabilizare a conducătorilor de parchete, atât a primilor procurori adjuncţi pe componenta instanţele de judecată, dar şi a procurorilor şefi de secţie, a procurorilor desemnaţi să efectueze anumite controale tematice, chiar a procurorilor generali şi a primilor procurori pe componenta activităţii de urmărire penală; realizarea unei mai bune comunicări, atât pe verticală cât şi pe orizontală, între unităţile de parchet cu privire la aspecte din activitatea lor, inclusiv prin intensificarea comunicării electronice; dezvoltarea bibliotecii virtuale şi monitorizarea consultării acesteia, pentru a găsi metode de impulsionare a accesării datelor pe care le oferă; în cadrul programelor de formare profesională descentralizată, să fie prevăzut în programul întâlnirilor şi obiectul privind unificarea practicii judiciare atât la nivelul instanţelor cât şi la nivelul parchetelor, iar sintezele întâlnirilor să fie centralizate la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru ca, pe baza lor, să fie întocmite ulterior note de studiu ce vor fi trimise apoi tuturor unităţilor de parchet şi postate pe site-ul de intranet al Ministerului Public.

Niţu mai spune că s-ar cere o implicare mai consistentă a procurorilor din cadrul structurii specializate în elaborarea de studii, dar şi după cum a recomandat şi Comisia în Raportul din iulie 2012, continuarea introducerii de recursuri în interesul legii, monitorizând în acest sens, inclusiv modul în care, la nivel local, primii procurori adjuncţi îşi îndeplinesc atribuţia privind identificarea problematicilor care generează practică judiciară neunitară.

În opinia lui Niţu, comunicarea reprezintă un element indispensabil pentru funcţionarea optimă a oricărei organizaţii şi Ministerul Public nu face excepţie.

"Chiar dacă se vorbeşte despre interpretări personale, exagerări, reacţii interesate ori despre dezinformare şi manipulare prin intermediul ei, presa este un partener care nu doar că nu poate fi ignorat, ci este absolut obligatoriu pentru reuşita comunicării. Poate în nicio altă situaţie presa nu îşi arată adevărata sa valoare ca în situaţiile de criză (dezastre, crime în serie, dispariţii), în care devine partenerul obiectiv, credibil şi de nădejde de care cu toţi avem nevoie pentru a realiza, în timp util, schimburile de mesaje necesare. Totodată, presa este şi cea care, voit exagerat, interesată ori dezinteresată, aducând în prim- planul atenţiei publice cazuri de suspiciune de fraudă, corupţie, spălare de bani, şantaj etc. contribuie la asanarea societăţii sau, uneori, la limpezirea situaţiei unor persoane asupra cărora planau, pe nedrept, asemenea suspiciuni", arată Niţu, subliniind faptul că relaţiile Ministerului Public cu presa trebuie să fie abordate cu respect şi profesionalism, fără partizanat şi fără idei preconcepute, ca un adevărat parteneriat în beneficiul societăţii.