Ţigări contrafăcute, în valoare de zece milioane de lei, descoperite în Portul Constanţa Sud

Poliţiştii de frontieră şi vameşii din Portul Constanţa Sud - Agigea au descoperit, în două containere aduse din Turcia, aproximativ 20 de milioane de ţigarete suspectate a fi contrafăcute, a căror valoare ar ajunge la aproximativ zece milioane de lei.

Urmărește
87 afișări
Imaginea articolului Ţigări contrafăcute, în valoare de zece milioane de lei, descoperite în Portul Constanţa Sud

Ţigări contrafăcute, în valoare de zece milioane de lei, descoperite în Portul Constanţa Sud (Imagine: Laszlo Raduly/Mediafax Foto)

Potrivit Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Constanţa, cele două containere sosiseră în România pe ruta Turcia - Egipt - Constanţa Sud erau destinate unei societăţi comerciale din Constanţa.

În urma controlului, vameşii şi poliţiştii de frontieră au descoperit în interiorul acestora 2.000 de baxuri cu ţigarete, suspectate a fi contrafăcute.

Ţigările, în valoare de zece milioane de lei, au fost indisponibilizate de lucrătorii vamali şi lăsate în custodie unui depozitar din Zona Liberă Agigea, iar pe numele administratorului societăţii comerciale destinatare, un bărbat, din Constanţa, în vârstă de 65 de ani, a fost întocmit dosar penal pentru "punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate".

De asemenea, oamenii legii vor verifica şi autorizaţiile firmei respective privind dreptul de a comercializa produse din tutun pe piaţa Uniunii Europene şi dacă aceste produse respectă cerinţele calitative coforme cu standardele europene.

De la începutul acestui an, poliţiştii de frontieră constănţeni au indisponibilizat 2.667.500 de pachete cu ţigări suspecte a fi contrafăcute, aflate în containere, şi au confiscat peste 8.000 de pachete cu ţigări descoperite fără documente de provenienţă şi fără timbru fiscal, valoarea totală a acestor produse fiind de aproximativ 26.740.000 de lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici