Potrivit unui comunicat transmis, luni, de Poliţia de Frontieră, o patrulă formată din poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Deta, judeţul Timiş, în cooperare cu jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Deta, a observat, în noaptea de duminică spre luni, pe direcţia localităţii de frontieră Denta, mai multe persoane care mergeau pe jos, pe câmp, dinspre Serbia spre România.
Poliţiştii de frontieră au preluat cei opt bărbaţi, stabilind că sunt cetăţeni sirieni cu vârste cuprinse între 18 şi 24 ani, care nu aveau documente de identitate asupra lor.
Bărbaţii au declarat că au trecut ilegal frontiera din Serbia în România pentru a ajunge într-un stat din vestul Europei.
Cei opt sunt cercetaţi pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Citeşte şi: Mesaj de condoleanţe al Patriarhului Daniel pentru ÎPS Iustinian Chira, arhiepisopul Maramureşului
Citeşte şi: MEDIAFAX HEADLINES
Citeşte şi: Federaţia Sanitas declanşează greva generală: 80.000 de cadre medicale şi personalul tehnic sunt participanţi. Proteste, în faţa Spitalului Floreasca
Citeşte şi: Cel puţin 25.000 de persoane dislocate, în urma cutremurelor din Italia începând din luna august
Citeşte şi: În faţa clubului Colectiv a fost aprins un proiector la 22.32, ora la care a izbucnit incendiul. VIDEO
Citeşte şi: Iaurtul poate reduce riscul apariţiei diabetului
Citeşte şi: Trei oameni au fost înjunghiaţi pe stradă în Sibiu. UPDATE: Agresorul, care era un om al străzii, a fost internat la Psihiatrie
Citeşte şi: Sondaj Washington Post / ABC News: Hillary Clinton are un avans de doar 1% în faţa lui Donald Trump