- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Timiş: Poliţistul de frontieră cercetat de ANI a avut două mustrări scrise, dar şi mulţumiri
Agentul Poliţiei de Frontieră Timiş Dănuţ Liviu Butta, în cazul căruia inspectorii de integritate au descoperit o diferenţă de peste 45.000 de euro între veniturile realizate şi averea dobândită, a avut, până în prezent, două mustrări scrise, o diminuare a salariului, dar şi două "mulţumiri scrise".
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Timiş, Mihaela Marcoff, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că Dănuţ Silviu Butta este unul din agenţii de frontieră ridicaţi de DNA în urma descinderilor de la Vama Moraviţa.
Potrivit acesteia, Butta lucrează din 1994 la Poliţia de Frontieră Timiş, fiind detaşat la Sectorul Poliţiei de Frontieră Deta, până în 2004, iar de atunci şi până la începutul acestui an a lucrat la Punctul de Trecere al Frontierei Moraviţa.
Marcoff a precizat că, după eliberarea sa din arest preventiv în dosarul de corupţie de la Moraviţa, Butta lucrează la Sectorul Poliţiei de Frontieră Deta.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Timiş a afirmat că, pe parcursul carierei, Butta a avut două mustrări scrise, o diminuare a drepturilor salariale, dar şi două mulţumiri scrise, însă nu a putut preciza pentru ce au fost acordate acestea.
Agenţia Naţională de Integritate s-a sesizat din oficiu, în 21 februarie 2011, cu privire la faptul că Liviu Dănuţ Butta, agent operativ în cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Timiş - Sectorul Poliţiei de Frontieră Moraviţa (01.06.2000 - 31.12.2010), ar fi acumulat, împreună cu familia, o avere care depăşeşte veniturile realizate, potrivit unui comunicat transmis de ANI.
Acesta a fost informat în 1 martie cu privire la declanşarea activităţii de evaluare, precum şi cu privire la drepturile sale de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.
Agenţia Naţională de Integritate a extins evaluarea şi asupra averii Lianei Maria Butta, soţia agentului.
Cei doi s-au prezentat la sediul ANI în 16 mai, însoţiti de apărătorul ales, ocazie cu care au luat cunoştinţă de informaţiile şi datele cuprinse în dosarul de evaluare.
Ei au fost înştiinţaţi cu privire la faptul că au fost identificate diferenţe semnificative între averea dobândită şi veniturile realizate.
În urma evaluării declaraţiilor de avere, a datelor şi a informaţiilor privind averea existentă, s-a constatat că soţii Butta deţin în proprietate un apartament de trei camere în oraşul Deta (achiziţionat în anul 1997), un apartament în municipiul Timişoara (achiziţionat în anul 2009, cu suma de 67.000 euro), un imobil de 1.439 mp, situat în comuna Denta (achiziţionat în anul 2003, cu suma de 100.000.000 lei), patru terenuri în extravilanul comunelor Brestea şi Denta, având suprafeţele de: 21.300 mp (achiziţionat în anul 2004, cu suma de 10.650.000 lei), 11.500 mp (achiziţionat în anul 2004, cu suma de 15.000.000 lei), 4.400 mp (achiziţionat în anul 2009, cu suma de 1.400 lei) şi de 7.000 mp (achiziţionat în anul 2009, cu suma de 3.800 lei). Cei doi mai deţin un autoturism marca Ford Mondeo, înmatriculat la data de 07.10.2003 şi un altul marca Audi A4, achiziţionat în 2006.
Inspectorul de integritate a considerat că sunt elemente în sensul încălcării legislaţiei în vigoare, constând în existenţa unei diferenţe semnificative, în cuantum de 190.491,2 lei (45.355 euro), între averea dobândită şi veniturile realizate în exercitarea funcţiei publice de agent operativ în cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Timiş - Sectorul Poliţiei de Frontieră Moraviţa.
În perioada 2000 - 2010, veniturile salariale obţinute de cei doi soţi au fost în cuantum total de 149.971 lei, în timp ce veniturile totale obţinute în perioada 2000 - 2010 au fost de 225.071 lei.
Liviu Dănuţ Butta a fost arestat preventiv în cazul de corupţie de la punctul de trecere a frontierei Moraviţa.
Procurorii acuză de corupţie 88 de persoane de la vămile Moraviţa şi Foeni, cercetate pentru luare de mită şi aderare la un grup infracţional organizat.
Potrivit ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale întocmite de procurori, în perioada octombrie 2010 - ianuarie 2011, la nivelul PTF Moraviţa şi Foeni, în contextul existenţei unui grup infracţional organizat, ofiţeri şi agenţi de poliţie de frontieră, împreună cu lucrători vamali, au acţionat în vederea strângerii de sume de bani sub formă de mită, în schimbul nedenunţării şi neconstatării unor infracţiuni sau contravenţii comise de persoane care traficau ţigări sau alcool provenite din Serbia, la trecerea frontierei de stat a României.
Traficanţii dădeau 50 de euro pentru a trece frontiera cu un bax de ţigări, iar pentru un cartuş de ţigări plăteau un euro, astfel încât o singură persoană ajungea să înmâneze lucrătorului vamal şi sume de 750 de euro.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Inima frântă doare și fizic, nu doar emoțional: Efectele surprinzătoare ale despărțirilor
-
Noi proteste anti-Georgescu şi anti-fascism în Bucureşti şi marile oraşe din ţară. Se strigă: „Legiunea nu face naţiunea” / „Nu votaţi un dictator, tinerii vă cer în cor”
-
Acordul de încetare a focului în Liban ar putea fi anunţat marţi seara / Acordul se va implementa în două faze
-
Cât de posibil este un guvern de uniune naţională după alegerile parlamentare. Reacţia lui Bolojan
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO