- Home
- Social
- TIMIŞOARA, (26.02.2025, 10:28)
-
Laura Buciu
Laura Buciu
Timiş: Se redeschide frontiera româno-sârbă pentru biciclişti şi ambarcaţiuni
- Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Române, a aprobat, şi în acest an, trecerea graniţei către Republica Serbia.
- Acest lucru va fi posibil atât pe pista de biciclete, cât şi pe apă pentru traficul cu ambarcaţiuni, transmite, miercuri, Consiliul Judeţean Timiş.

Timiş: Se redeschide frontiera româno-sârbă pentru biciclişti şi ambarcaţiuni
Succesul acţiunilor din anii precedenţi a făcut, ca şi în 2025, Consiliul Judeţean Timiş să solicite Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara deschiderea unui punct de frontieră în fiecare ultim weekend al lunii, în perioada martie – octombrie 2025, pe lângă pista de biciclete construită de-a lungul canalului Bega, dar şi pe apă pentru traficul cu ambarcaţiuni, între Timişoara şi Zrenjanin, la frontiera româno – sârbă.
Bicicliştii pot merge, din nou, de la Timişoara până în Zrenjanin pe cea mai lungă pistă de biciclete din România, aflată pe digul râului Bega, care leagă cele două ţări. Pista are 70 de kilometri lungime, dintre care 37 pe teritoriul României. Punctul de trecere a frontierei va fi deschis temporar, începând cu 29 martie, până în luna mai, urmând ca această colaborare să se reînnoiască, respectând reglementările în vigoare.
Acest traseu promovează transportul sustenabil şi dezvoltarea infrastructurii de mobilitate în zona transfrontalieră, punând în valoare potenţialul turistic al regiunii şi peisajele spectaculoase. Vestul ţării pregătindu-se să devină o destinaţie de top pentru cicloturism, contribuind la dezvoltarea turismului şi la promovarea unui stil de viaţă activ.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Prima reacţie a lui Ciolacu după ridicarea lui Georgescu
-
Susţinătorii lui Călin Georgescu s-au adunat la Parchetul General şi protestează
-
Călin Georgescu e audiat în calitate de suspect. Surse: Este bănuit de iniţierea unei organizaţii fasciste pentru destructurarea ordinii constituţionale şi finanţare ilegală
Weekend-urile preconizate în care trecerea graniţei va fi posibilă sunt următoarele: 29 – 30 martie, pietonal (biciclete); 26 – 27 aprilie pietonal (biciclete) şi 23 – 24 – 25 mai, naval/portuar pentru ambarcaţiuni şi pietonal (biciclete).
Trecerea frontierei de stat se va face între orele 08:00 - 20:00 pe baza cărţii de identitate, cu respectarea reglementărilor în vigoare la condiţiile de călătorie a cetăţenilor. În acest proiect, CJ Timiş a fost partener alături de Administraţia Bazinală de Apă Banat şi de Primăria Zrenjanin.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.




CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe