Timiş: Şeful Evidenţei Persoanelor spune că a sesizat în septembrie anchetatorii

Directorul Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor Timişoara, Vasile Tărciatu, a declarat, marţi, că reprezentanţii instituţiei ştiau despre eliberarea de acte pe baza unor documente false şi că au sesizat anchetatorii încă din septembrie 2008 despre aceste probleme.

Urmărește
24 afișări
Imaginea articolului Timiş: Şeful Evidenţei Persoanelor spune că a sesizat în septembrie anchetatorii

Timiş: Şeful Evidenţei Persoanelor spune că a sesizat în septembrie anchetatorii despre actele false (Imagine din arhiva Mediafax Foto)

Vasile Tărciatu a confirmat, marţi dimineaţă, că informaţiile deţinute până în prezent arată că un angajat al instituţiei ar fi implicat în acest caz.

"Este o percheziţie informatică, pentru că s-au eliberat nişte acte pe bază de documente false. Lucru pe care noi îl ştim din septembrie anul trecut şi am sesizat organele de anchetă. Se pare că este implicat şi un lucrător din cadrul Direcţiei, dar nu ştim încă cine este", a declarat Vasile Tărciatu, directorul Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor Timişoara, instituţie subordonată Primăriei municipiului.

La ora transmiterii acestei ştiri, la Direcţia de Evidenţă a Persoanelor Timişoara anchetatorii continuă verificările, iar timişorenii care vin la sediul instituţiei să îşi ridice acte de identitate sunt opriţi la intrare de către jandarmi, care îi informează că marţi nu se lucrează cu publicul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici