Timiş: Un poliţist de frontieră de la Moraviţa a cerut să fie eliberat pentru că are varicelă

Un poliţist de frontieră de la PTF Moraviţa, trimis în judecată alături de alte 68 de persoane pentru fapte de corupţie, a cerut, joi, Curţii de Apel Timişoara, să fie eliberat sub control judiciar întrucât s-a îmbolnăvit de varicelă, solicitări de eliberare fiind formulate şi de alţi şase inculpaţi

Urmărește
21 afișări

Şapte inculpaţi din cei 69 de ofiţeri, agenţi de poliţie de frontieră şi vameşi, din care 38 în arest preventiv, de la PTF Moraviţa şi Foeni şi Sectorul PF Deta, trimişi în judecată de DNA pentru fapte de corupţie, au cerut, joi, Curţii de Apel Timişoara, să fie eliberaţi sub control judiciar, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Unul dintre inculpaţi, poliţistul de frontieră Marius Ghiţan, acuzat de aderare la un grup infracţional organizat şi luare de mită în formă continuată, a invocat, în faţa judecătorilor, mai multe motive pentru a fi eliberat, printre care şi varicela.

"Vă rog să mă eliberaţi pentru că nu cred că sunt un pericol social. Am efectuat analizele la Spitalul de Boli Infecţioase şi am fost diagnosticat cu varicelă. Aş putea fi pericol social doar pentru colegii mei, care acum se feresc de mine să nu ia boala. Am fost izolat, singur, într-o celulă insalubră", a spus Marius Ghiţan în faţa judecătorului.

Pe de altă parte, avocatul lui Marius Ghiţan, Ionuş Paşca, a spus că starea în care se află clientul său ar permite izolarea la domiciliu.

"Ar fi normal să fie izolat la domiciliu. Condiţiile în care este ţinut în arest sunt insalubre pentru starea în care se află", a spus Ionuţ Paşca.

Un alt inculpat, Iulian Colf, poliţist de frontieră, trimis în judecată pentru aderare la un grup infracţional organizat, luare de mită în formă continuată şi complicitate la infracţiunea de contrabandă calificată în formă continuată, a spus în faţa judecătorului că merită să fie liber pentru că şi-a recunoscut faptele şi nu mai poate influenţa ancheta.

De asemenea, Colf a cerut clemenţă pentru a avea grijă de copil, fiind singurul întreţinător al familiei.

Un alt inculpat este fostul consilier local Lucian Cotora, acuzat de aderare la un grup infracţional organizat, dare de mită în formă continuată şi două infracţiuni de contrabandă, dintre care una calificată. Acesta nu şi-a recunoscut faptele şi a cerut eliberarea din arest.

"Nu recunosc acuzaţiile care mi se aduc. Am mai fost arestat într-un dosar al Parchetului Tribunalului Argeş şi am fost eliberat pe cauţiune. Am stat două săptămâni liber şi apoi am fost arestat de DNA pentru aceleaşi probe. Aveam tot timpul din lume să influenţez martorii, dar nu am făcut-o", a spus Cotora, joi, la Curtea de Apel Timişoara.

Totodată, alţi patru inculpaţi în acest dosar au cerut să fie eliberaţi sub control judiciar.

Curtea de Apel Timişoara urmează să se pronunţe asupra solicitărilor de eliberare a celor şapte inculpaţi.

Procurorii DNA au trimis în judecată 69 de ofiţeri, agenţi de poliţie de frontieră şi vameşi, din care 38 în arest preventiv, de la PTF Moraviţa şi Foeni şi Sectorul PF Deta, acuzaţi de mită de peste 82.000 de euro pentru înlesnirea traficului de ţigări din Serbia în valoare de 3,3 milioane de euro.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au stabilit că în perioada octombrie 2010 - ianuarie 2011, la nivelul Punctelor de Trecere a Frontierei (PTF) Moraviţa şi Foeni din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Timiş a existat un grup infracţional organizat care a acţionat în scopul comiterii unor infracţiuni de corupţie şi de contrabandă pentru a obţine beneficii materiale din activitatea de trafic ilegal cu ţigări provenite din Serbia.

În structura grupului infracţional organizat au fost cooptaţi lucrători vamali şi poliţişti de frontieră de la PTF Moraviţa şi Foeni care efectuau serviciul în aceeaşi tură şi din componenţa echipajelor mobile ale vămii şi Poliţiei de Frontieră, poliţişti din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Deta (SPF), poliţişti din echipajele Poliţiei Rutiere şi din cadrul posturilor de poliţie comunale de pe traseul PTF Moraviţa şi Timişoara, cât şi anumite persoane implicate în activităţi ilegale de trafic cu ţigări.

"Funcţionarii publici şi ceilalţi membri ai grupului au încălcat legea penală cu o frecvenţă aproape zilnică, activitatea infracţională fiind extinsă la nivelul fiecăreia dintre turele care făceau de serviciu în acest punct de trecere a frontierei. Alegerea momentului favorabil şi declanşarea activităţilor infracţionale se făcea numai după ce şeful de tură al vameşilor şi şeful de tură al poliţiştilor de frontieră primeau confirmarea de la şefii posturilor de poliţie comunale şi de la poliţişti din echipajele poliţiei rutiere că întreaga zonă este supravegheată de către aceştia şi că nu sunt prezente persoane care le-ar putea împiedica activitatea sau instituţii ale statului nu efectuează controale. În consecinţă, în timpul derulării traficului cu ţigări, respectivul segment de teritoriu era pe deplin sub stăpânirea grupului infracţional organizat, fiind practic scos de sub autoritatea statului", se arată în comunicatul transmis de DNA.

Reprezentanţii instituţiilor statului deveneau parteneri ai traficanţilor de ţigări doar în condiţiile în care, pentru a introduce ilegal în România ţigări depozitate în autoturisme şi disimulate în diverse spaţii din acestea, primeau de la traficanţi 50 de euro pentru fiecare bax de ţigări. În timp ce vameşul efectua un control superficial şi formal al autoturismului, urmărind ca gesturile sale să fie înregistrate de camerele de luat vederi amplasate în perimetrul punctului de trecere a frontierei, mita destinată coruperii vameşilor şi poliţiştilor de frontieră era remisă, în majoritatea situaţiilor, în toneta vameşilor de pe sensul de intrare în ţară. În continuare, conspirativitatea deplasării traficanţilor era asigurată de echipajele mobile ale vameşilor şi poliţiştilor de frontieră care se asigurau că nu există în zonă filtre de control.

De regulă, sumele de bani astfel colectate erau împărţite în mod egal între şefii de tură ai vameşilor şi poliţiştilor urmând a fi distribuiţi subordonaţilor în funcţie de contribuţia fiecăruia la activitatea infracţională. În acest mod, pentru a nu constata infracţiuni sau contravenţii, practic pentru a nu efectua niciun fel de control de frontieră, funcţionarii publici primeau la Moraviţa sume de bani de ordinul miilor de euro pe tură iar la Deta sume de bani de ordinul sutelor de euro pe tură.

Poliţiştii din cadrul altor structuri decât Poliţia de Frontieră, care supravegheau zona pentru a preveni eventualele surprinderi în flagrant, primeau sume cuprinse între 150 şi 300 de euro pentru fiecare tură. De asemenea, o parte din banii colectaţi erau folosiţi şi pentru achitarea produselor alimentare consumate zilnic de către funcţionarii din tura respectivă.

Procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra a 48 de case şi apartamente, 9 terenuri, 16 autoturisme şi mai multe conturi bancare.

La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiţeri din cadrul MAI – Direcţia Generală Anticorupţie, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratul General al Poliţiei de Române şi Jandarmeria Română.

Dosarul a fost trimis Curţii de Apel Timişoara.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici