Timiş: Zeci de depăşiri ale concentraţiei de praf în aer, înregistrate la staţiile de monitorizare

Trei staţii de monitorizare a calităţii aerului din judeţul Timiş au înregistrat, în primele trei luni ale acestui an, 58 de depăşiri ale valorilor maxime de praf în atmosferă, numărul maxim admis de Comisia Europeană fiind de 60 anual, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
7 afișări

Directorul Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Timişoara, Gabriela Labrino, a afirmat, în cadrul unei întâlniri care a avut loc, miercuri, la Prefectura Timiş, la care au participat reprezentanţi ai autorităţilor locale, că în perioada ianuarie-martie 2011 la trei staţii de monitorizare a calităţii aerului din Timişoara şi judeţul Timiş au fost înregistrate 58 de depăşiri ale valorilor normale de pulberi în atmosferă cu diametrul mai mic de 10 microni (PM10), CE acceptând maxim 60 de depăşiri pe an.

Lambrino a afirmat că cele mai multe depăşiri - 47 - au fost înregistrate la două staţii de monitorizare a calităţii aerului aflate în Timişoara, iar 11 au fost înregistrate la staţia de monitorizare din localitatea Carani.

"În total am avut, de la începutul anului, 11 depăşiri la Carani, 20 de depăşiri la staţia de pe Calea Aradului şi 27 de depăşiri la staţia de pe Calea Şagului. În total sunt 58 de depăşiri, în timp ce anual sunt 60 de depăşiri permise. Ceea ce înseamnă că în acest an mai avem voie nicio depăşire", a afirmat Lambrino.

Ea a precizat că, în luna mai a anului trecut, Consiliul Judeţean Timiş a adoptat o hotărâre de gestionare a calităţii aerului, prin care autorităţile locale au încercat să diminueze numărul de depăşiri ale valorilor acceptate, însă, în continuare, numărul acestora este crescut. Astfel, în aceeaşi perioadă a anului trecut, când Planul de gestionare a calităţii aerului în Timiş nu era în vigoare, s-au înregistrat 59 de depăşiri ale concentraţiilor de PM10 în atmosferă la cele trei staţii de monitorizare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici