Prima pagină » Life-Inedit » Timişoara a ajuns în topul celor mai grozave locuri din lume

Timişoara a ajuns în topul celor mai grozave locuri din lume

Timişoara a ajuns oficial în topul celor mai grozave locuri din lume, întocmit pentru anul 2023 de revista Time Magazine.
Timişoara a ajuns în topul celor mai grozave locuri din lume
Andreea Tobias
16 mart. 2023, 18:36, Social

Timişoara se află pe această listă alături de oraşe precum Barcelona, Napoli, Washington DC sau destinaţii precum staţiunea de schi St. Moritz sau Parcul Naţional Yosemite, a anunţat pe Facebook primarul Timişoarei, Dominic Fritz.

„Ca timişoreni suntem mândri că oraşul nostru a ajuns pe această listă selectă şi ne bucurăm să reprezentăm o parte din România frumoasă pe scena internaţională”, a scris primarul.

„Al 4-lea oraş ca mărime din România şi capitala provinciei istorice Banat va străluci în 2023 – la propriu – pentru a prelua ştafeta de Capitală Europeană a Culturii. Primul oraş din Europa continentală care a introdus iluminatul stradal electric în 1884 sărbătoreşte cu o multitudine de concerte, expoziţii şi festivaluri sub sloganul . O grădină verticală iluminată, realizată de MAIO Architects din Barcelona, va înfrumuseţa Piaţa Victoriei, unde, în 1989, s-au aprins scânteile Revoluţiei împotriva regimului Ceauşescu”, scrie Time Magazine.

„Presărată cu arhitectură ornamentată în stil secesionist şi vienez, în splendoare reînnoită după ample restaurări, Timişoara are o structură multietnică care se reflectă şi în bucătăria sa. (…) Timişoara este angajată în sustenabilitate, introducând noi autobuze electrice, staţii de încărcare suplimentare şi înfiinţând cel mai mare parc forestier din ţară”, mai scrie revista.