Timişoara: Cinci tineri au ajuns la spital în urma unei altercaţii cu bâte, săbii şi cuţite
Cinci persoane au ajuns la Spitalul Municipal din Timişoara, în urma unei altercaţii care a avut loc, în noaptea de sâmbătă spre duminică, între două grupuri de tineri aflaţi în stare de ebrietate, iar martorii spun că agresorii au folosit săbii, bâte şi cuţite.

Timişoara: Cinci tineri au ajuns la spital în urma unei altercaţii cu bâte, săbii şi cuţite (Imagine: Mediafax Foto)
"Altercaţia a avut loc în zona unei benzinării din localitatea Dumbrăviţa, între două bande de tineri care erau în stare avansată de ebrietate, pe fondul unor discuţii contradictorii despre băutură şi femei", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Timiş, Sergiu Rus.
Un angajat al benzinăriei, Vasia Bondarenco, martor al incidentului, a afirmat că un grup de tineri a oprit pentru a face cumpărături de la staţie, iar apoi au venit alte maşini din care au coborât persoane care aveau bâte, săbii şi cuţite şi care i-au atacat pe tineri.
"Am fost la Peco, din senin au apărut nişte indivizi pe care nu-i cunoşteam, înarmaţi cu săbii, pari şi cuţite. Au dat în noi fără milă, ca animalele. Un prieten al meu a fost lovit la cap, altul la picior, iar altuia i-a fost retezat un deget. Totul a început de la Giarmata, de la discotecă", a declarat unul dintre tinerii implicaţi în conflict.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
La faţa locului au ajuns două ambulanţe, care i-au transportat pe tinerii răniţi la Spitalul Municipal din Timişoara.
"Am fost solicitaţi la o plagă prin împuşcare, dar de fapt era o plagă prin agresiune. Din câte spun martorii, ar fi fost loviţi cu o sabie. Un tânăr şi-a pierdut cunoştinţa, dar acum este stabil hemodinamic, conştient, plaga este în regiunea parietală şi are cinci centimetri", a spus Andrian Anderca, medic la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Municipal Timişoara.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Timiş, Sergiu Rus, a afirmat că la spital au ajuns cinci persoane, din care două au rămas internate, fiind în stare mai gravă, iar în funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale vor fi încadrate faptele agresorilor.
Potrivit sursei citate, tinerilor din Timişoara şi din Dumbrăviţa li s-au luat deja declaraţii cu privire la acest incident.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

