Timişoara: Inscripţii privind "şpaga" pentru examene, pe zidul Universităţii de Medicină şi Farmacie

Mai multe mesaje referitoare la "şpaga" pentru examene au fost scrise pe pereţii exteriori ai Universităţii de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş" din Timişoara, ele fiind ulterior acoperite cu vopsea, iar rectorul instituţiei de învăţământ afirmă că nu ia în seamă astfel de incidente.

Urmărește
134 afișări

Potrivit unui student care a dorit să îşi păstreze anonimatul, zidurile Universităţii de Medicină şi Farmacie din Timişoara au fost inscripţionate, în noaptea de duminică spre luni, cu texte care fac referire la mita de la anumite examene.

"E vorba de un mic protest al studenţilor de la Medicină. Sunt nişte probleme pe care noi le-am menţionat acolo. E vorba de un examen care se plăteşte. Este şi numele profesorului", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, studentul.

Pe zidurile clădirii scria "Şpagă", "Examen medicină de familie = 50 eu" şi "Un examen = şpagă 50 eu", dar mesajele au fost acoperite cu vopsea de către angajaţii universităţii.

Informaţia a fost confirmată de către directorul administrativ al Universităţii de Medicină din Timişoara, Filip Fiat.

"Au scris cu vopsea pe clădire, că se apropie sesiunea, «şpagă». Azi-noapte (în noaptea de duminică spre luni - n.r.) au scris, pentru că ieri (duminică - n.r.) nu era. Noaptea trecută a trecut un profesor de la Farmacie pe acolo şi nu era nimic", a declarat, luni, directorul administrativ al Universităţii de Medicină din Timişoara, Filip Fiat.

Rectorul Universităţii de Medicină, Ştefan Drăgulescu, a spus că nu ia în seamă astfel de incidente, spunând că nu comentează ceea ce se scrie pe ziduri.

"Nu comentez ce scrie pe ziduri. Toate zidurile din Timişoara sunt cu scrieri. Nu luăm în considerare, am ajuns într-un hal în care fiecare scrie ce vrea, fără să păţească nimic. Nu am văzut ce era scris, doar am auzit, ştiu că este şters deja", a declarat rectorul Ştefan Drăgulescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici