Timişoara: Protest a 80 de basarabeni faţă de alegerile din Republica Moldova – VIDEO

Publicat: 14 11. 2016, 22:26
Actualizat: 31 08. 2021, 10:09

This browser does not support the video element.

Manifestanţii şi-au dat întâlnire în faţa Căminului 16 din Complexul Studenţesc din Timişoara, de unde au pornit într-un marş pe străzile oraşului.

Unii dintre protestatari şi-au desenat steagul Republicii Moldova pe feţe, iar alţii au fluturat drapelul ţării pe toată durata acţiunii de protest.

Tinerii basarabeni au scandat „Alegeri fraudate”, „Refuz, rezist, sunt antisocialist”, „Diaspora contează”, „Vrem alegeri repetate”, „Jos Dodon”, „Morţii nu votează” sau „Rusia, nu uita, Basarabia nu-i a ta”.

De asemenea, protestatarii au cerut demisia conducerii Comisiei Electorale Centrale, care „se face responsabilă de încălcarea unuia dintre drepturile fundamentale ale oricărui cetăţean: dreptul la vot”, dar şi ministrului de Externe, care „este complicele unor alegeri fraudate”.

„Protestăm din cauza alegerilor care au fost fraudate în Republica Moldova şi din cauza buletinelor de vot insuficiente care au fost trimise în străinătate şi mii de oameni nu au putut să voteze din cauză că nu mai erau buletine de vot. De aceea, cerem demisia Comisiei Electorale Centrale”, a declarat Radu Pescaru, fost preşedinte al Organizaţiei Studenţilor Basarabeni din Timişoara.

„Protestul este împotriva preşedintelui actual, Igor Dodon. Sunt nemulţumită pentru că ieri, când au fost alegerile, acestea au fost fraudate, adică o mulţime de voturi au fost triplate sau au fost impuse să voteze pentru Igor Dodon, ceea ce nu e corect şi foarte mulţi oameni din diaspora nu au putut să voteze pentru că nu au ajuns buletinele de vot”, a afirmat Natalia Cojocar.

Protestatarii au mers din Complexul Studenţesc spre Piaţa Operei din Timişoara şi s-au oprit în faţa Consulatului Onorific al Republicii Moldova. Aici, au scandat din nou mai multe lozinci, iar consulul Silviu Sofronie a ieşit în faţa manifestanţilor pentru a-i sfătui să redacteze o petiţie, pe care o va trimite Ambasadei Republicii Moldova la Bucureşti.

Protestul s-a terminat fără să fie semnalate incidente.