Prima pagină » Social » Băsescu, aşteptat la sărbătoarea „Răvăşitul oilor” din zona Bran

Băsescu, aşteptat la sărbătoarea „Răvăşitul oilor” din zona Bran

Preşedintele Traian Băsescu este aşteptat, sâmbătă, la sărbătoarea tradiţională "Răvăşitul oilor", care se desfăşoară în fiecare an în localităţile din culoarul Rucăr-Bran, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din rândul organizatorilor.
Băsescu, aşteptat la sărbătoarea
26 sept. 2008, 19:19, Social

De asemenea, şeful statului ar putea să se oprească, în drum spre Bran, în cursul serii de vineri, şi la manifestările din cadrul festivalului "Sinaia Forever".

"Răvăşitul oilor" este o sărbătoare anuală desfăşurată în localităţile de pe culoarul Rucăr-Bran, marcând coborârea turmelor de la munte şi împărţirea cotei de brânză către proprietarii oilor.

În acest an, ANTREC şi Primăria Bran includ din nou această sărbătoare în cadrul Festivalului Brânzei şi al Pastramei, pentru a valorifica din punct de vedere turistic evenimentul. Turiştii vor avea ocazia să guste din produsele tradiţionale, din preparatele din carne de oaie şi din must.