Video Tinerii de azi, faţă în faţă cu simbolurile eroilor împuşcaţi la Revoluţie: Pentru ce şi-ar da viaţa | FOTO, VIDEO

VEZI GALERIA FOTO DE MAI JOS 

Câteva coroane cu flori sunt rezemate, vineri, la 29 de ani de la Revoluţie, lângă "Stâlpii Împuşcaţi", loc unde câţiva trecători au aprins candele în amintirea eroilor Revoluţiei. Tinerii născuţi după '89, care trec prin piaţa din centrul Clujului, Piaţa Unirii, fostă Piaţă a Libertăţii, găsesc cu greu motive care să-i facă destul de hotărâţi încât să-şi rişte viaţa protestând în stradă, poate tocmai pentru că nu au dat niciodată piept cu lipsa libertăţilor de care se bucură acum. Copii ai democraţiei, aceştia cred, însă, că România anului 2018 nu e cea pe care şi-ar fi imaginat-o cei care au ieşit pe străzile marilor oraşe în urmă cu 29 de ani.

Cinci tineri născuţi în România după Revoluţie au stat preţ de câteva minute în dreptul celor şapte stâlpi cu urme simbolice ale unor gloanţe şi au răspuns la trei întrebări: Ce i-ar motiva să protesteze în stradă chiar cu riscul morţii, Care sunt cele mai importante libertăţi de care se bucură şi Este România anului 2018 cea pe care oamenii care au murit la Revoluţie şi-ar fi dorit-o?

Absolvent al Facultăţii de Automatică şi Calculatoare din Cluj, Gabriel Deak spune că ar fi pregătit să-şi dea viaţa pentru a apăra un drept fundamental – cel al libertăţii de exprimare. Tânărul crede că este libertatea din care se nasc şi altele şi de aceea e atât de preţioasă. Mai mult, consideră că cei din generaţia sa trebuie să fie conştienţi de parcursul ţării de la Revoluţie şi până în prezent şi să nu cadă în capcana ideologiilor socialiste şi comuniste.

"Probabil că sunt mai multe, destul de profunde, primul care îmi vine în minte şi e important e libertatea de exprimare. De fapt orice libertăţi fundamentale, orice încălcare ar exista acolo ar genera o reacţie. Probabil un cumul de interdicţii ar face ca şi nişte libertăţi minore să genereze o reacţie care să justifice inclusiv martirajul. De ce libertatea de exprimare? Mi se pare că e un drept care le generează pe toate celelalte, din care se naşte abilitatea de a negocia ce ne permitem şi cum convieţuim. Mi se pare că există probleme în România în domeniul acesta. Cetăţean fiind, fără funcţie publică sau influenţă, nu mi se pare că libertatea de exprimare mi-e îngrădită. În schimb mă alarmează ce văd la niveluri mai înalte, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) mi se pare că e o instituţie care nu ar trebui să existe sau să acţioneze în modul în care o face - mă refer la amendarea anumitor politicieni. Părerea mea e că orice poate fi spus ar trebui exprimat, cu singura responsabilitate revenind fiecărui individ care să decidă dacă vrea să asculte. Cu siguranţă clasa politică, dar asta nu e ceva nou, e doar o variantă reciclată a ce ne-a lăsat '89. Suntem mult mai bine decât am fost atunci şi nu ne dorim, sper că e un consens, să ne întoarcem la un regim comunist. Cred că sloganul este "e mai bine, dar s-ar putea mult mai bine". E o problemă a generaţiei mele, pentru că noi am trăit doar prin poze şi poveşti ce s-a întâmplat atunci şi nu avem conceptul privării de libertate. Mi se pare că trebuie cunoscute toate aceste lucruri şi apreciat că ne-am distanţat mult de cultura de atunci. Nu ştiu dacă e utopia pe care au întrezărit-o tinerii de atunci sau dacă există vreo şansă să ajungem acolo", a spus Gabriel Deak.

La doar 18 ani, Milena Coste are opinii politice destul de conturate şi, deşi nu se arată pregătită să înfrunte miliţieni înarmaţi pentru asta, crede că dreptul de a fi respectat şi cel de a-ţi croi propriul drum sunt destul de importante pentru a ieşi în stradă.

"Pe mine lucrul care mă deranjează cel mai tare la situaţia actuală e modul în care suntem înşelaţi, într-un fel, minţiţi, nu ni se iau în serios opiniile. Pentru asta aş lupta, să ne remarcăm ca şi popor. Pentru asta merită să ieşi în stradă. Ar fi dreptul la liberă opinie, pe care îl avem dar totuşi nu este respectat, în ideea în care nu se ia în considerare în măsura în care ar trebui. Libertatea de urmare a propriilor interese, pentru că avem totuşi posibilitatea să practică ceea ce dorim. Asta ar trebui să se amplifice în viitor. Nu mi se pare că e ceea ce au avut în viziune oamenii respectivi care au luptat în Revoluţie, care au murit pentru noi. Încă avem de-a face cu probleme precum corupţia, lucru foarte cunoscut. Care ar trebui să fie modificările majore? În sistemul politic, respectarea legilor, să nu se mai modifice lucrurile după bunul lor plac", a spus tânăra.

România de azi diferă de cea imaginată de revoluţionarii din ’89 la nivel conceptual, crede Gina Şipoş, în vârstă de 28 de ani, care spune că postura de părinte ar putea să o motiveze suficient încât să-şi rişte viaţa pentru bunăstarea copilului ei.

"În momentul de faţă nu mi se pare că am asemenea motivaţii, probabil dacă aş avea copii şi viitorul lor ar fi călcat în picioare de chestii care nu-s normale... Libertatea să cred ceea ce vreau eu să cred, fără să îngrădesc pe celălalt de lângă mine şi fără să fiu îngrădită de celălalt. Nu ştiu dacă şi-au imaginat libertatea din ziua de azi şi nu cred despre conceptul de libertate că e definit cum îl defineau ei atunci. Libertatea noastră de azi e mult mai vastă, în sens nu neapărat bun. Nu se mai potrivesc conceptele - pentru cei au luptat cei de atunci şi pentru ce luptăm noi acum. Cei de atunci luptau mai mult pentru moralitate, acum mi se pare că e mai mult despre "să fac ce vreau eu pentru că asta vreau" şi gata".

Mentalitatea este prima şi cea mai importantă schimbare necesară în România, consideră Alexandru Vezetan, în vârstă de 23 de ani. Tânărul îşi îndeamnă generaţia să nu se lase călcată în picioare şi să ia atitudine.

"Unul din motivele pentru care aş ieşi în stradă să-mi apăr libertăţile ar fi că trebuie să fim uniţi atunci când unii oameni ne neglijează drepturile pe care le avem. Consider că majoritatea tinerilor ar trebui să ia atitudine în viaţa de zi cu zi. Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le avem e că pot să îmi decid viitorul fără să o facă altcineva. Asta apreciez şi din cauza asta am respect pentru toţi oamenii care au ieşit în stradă la Revoluţie. E foarte discutabil. România de azi consider că nu e neapărat România pe care şi-au dorit-o oamenii care au ieşit în acel moment în stradă, şi asta nu e din vina lor. Ce ar trebui să se schimbe? În primul rând mentalitatea tuturor, să fie una mult mai deschisă. Ar trebui să nu mai aibă atâtea prejudecăţi şi consider că o ţară ca să se schimbe trebuie să pornească de la noi", spune tânărul.

Bogdan Cătălin Avrămesc, în vârstă de 27 de ani, a participat la mai multe proteste în Bucureşti, cu riscul de a se confrunta cu „agitatorii” din mulţime. Tânărul recunoaşte că nu poate să spună în acest moment ce l-ar determina să-şi pună viaţa în pericol, însă crede că atunci când „cuţitul e la os” reacţiile pot să fie inclusiv de acest gen.

"Sincer, nu prea ştiu dacă cu riscul de a-mi pierde viaţa, dar am ieşit la proteste, în Bucureşti, unde lucrez, inclusiv la primele proteste din Piaţa Universităţii. Mi-am dat seama că sunt nişte pericole, pentru că mai sunt şi oameni care instigă la violenţe. Deocamdată nu suntem puşi în situaţia să riscăm multe. La un moment dat, dacă ţi se îngrădeşte prea mult (un drept - n.red.). În momentul de faţă poţi spune "nu, nu aş face asta", dar când te ajung grijile şi le aduni, nu ştii ce poţi face. Eu nu mă cunosc aşa de bine să spun acum că nu aş face-o. Este libertatea de liberă circulaţie, de a pleca şi a te întoarce în ţară. E şi libertatea de exprimare, dar lumea nu mai încearcă să spună adevărul ci să te manipuleze. Nu cred că e, în totalitate, ţara pe care şi-au dorit-o (eroii Revoluţiei – n.r.).

Unele chestii au mers spre bine, altele spre prost. Consider că încă sunt lucruri care se pot îndrepta, cei de la conducere încearcă să tragă pentru ei. Mai dau şi pentru populaţie, dar mai mult luptă pentru propriile interese", a spus el.

Ce îl poate împinge pe un om să îşi pună viaţa pe linie

Psihologul Daniel David spune că asumarea riscului de a muri într-un protest are mai multe cauze, care se pot manifesta fie independent, fie cumulat.

„În cazul unor protestatari, valorile asumate, care transcend individul, pot fi astfel de cauze. În cazul altora, ura este un mecanism important. Aceasta derivă din frustrarea (blocarea) unor scopuri sau dorinţe personale intense, care pot fi mai mult sau mai puţin legate de anumite valori transpersonale. Uneori frica sau panica poate juca un rol cauzal. Aceasta derivă din identificarea unui pericol într-un context în care bătălia dintre pericol şi individ intră în logica "totul sau nimic". De asemenea, dezamăgirea, determinată de pierderea a ceva (sau de greşeli personale), poate merge până acolo încât individul să fie dispus să se sacrifice în încercarea de a redobândi ceea ce a pierdut (sau de a corecta ceea ce a greşit). În fine, uneori contextul (de exemplu presiunea sau modelarea mulţimii, incapacitatea de a fugi din mulţime etc) devine cauza principală a sacrificiului", a explicat pentru MEDIAFAX psihologul clujean.

Acesta a punctat că, în situaţia în care condiţiile unei noi Revoluţii ar fi întrunite în România, este greu de spus unde s-ar aprinde scânteia, aşa cum Timişoara a fost punctul zero în 1989.

"Profilul psihocultural al românilor, prin prisma unor atrivute psihoculturale relativ universale, este destul de similar, dacă luăm ca analiză vechile provincii istorice. Sigur, apar diferenţe dacă coborâm nivelul de analiză la judeţe sau oraşe. Cu siguranţă, o "revoluţie" poate să apară în zonele în care populaţia este mai emancipată şi îşi simte amininţată în mod major emanciparea. Dar poate să apară şi în zone aflate în faza unor valori de supravieţuire, când presiunea devine prea puternică (în acest caz adesea protestul apare în forma unei revolte sau răscoale) şi/sau când prin comparaţie cu zonele mai emancipate acestea încep să se simtă puternic nedreptăţite", a conchis Daniel David.

Revoluţia din 1989 în Cluj-Napoca

Ziua de 21 decembrie 1989 a marcat începutul Revoluţiei la Cluj-Napoca, aproape imediat după discursul de la Bucureşti al lui Nicolae Ceauşescu, întrerupt de huiduielile mulţimii adunate la mitingul organizat de PCR în faţa sediului Comitetului Central.

În jurul orei 14.00, pe platforma industrială a oraşului, muncitorii care au ieşit din schimbul întâi de la Combinatul de Utilaj Greu (CUG) s-au adunat în faţa întreprinderii, iar lor li s-au alăturat cei care ar fi urmat să intre în schimbul al doilea. Sute de oameni s-au încolonat şi au pornit pe jos spre centrul oraşului.

Punctul fierbinte al Revoluţiei de la Cluj-Napoca a fost, însă, Piaţa Libertăţii (acum Piaţa Unirii), unde întreruperea discursului lui Nicolae Ceauşescu a fost întâmpinată, aproape de ora 13.00, de scriitorii clujeni, de la geamul Asociaţiei Scriitorilor şi al revistei Tribuna, cu scandarea "Victorie", iar ulterior, în jurul orei 15.00, grupul de 10-15 persoane, condus de actorul Călin Nemeş, a constituit catalizatorul revoltei. Acesta s-a adresat trecătorilor din piaţă şi le-a cerut să se solidarizeze cu timişorenii, strigând "Timişoara, Timişoara", iar la apariţia militarilor şi-a desfăcut haina şi s-a îndreptat spre aceştia.

La Cluj au murit 13 oameni în timpul Revoluţiei din 1989.