Tir cu marfă în valoare de 100.000 de euro, fără documente legale, depistat în Ilfov

Publicat: 22 03. 2011, 17:04
Actualizat: 06 11. 2012, 13:53

Tirul, înmatriculat în Republica Moldova, a fost localizat de poliţiştii antifraudă, cu sprijinul ofiţerilor DGIPI, se arată într-un comunicat de presă de marţi al Poliţiei Române.

Echipa de control a constatat că marfa fusese cumpărată dintr-un complex comercial din localitatea ilfoveană Dobroeşti şi urma să ajungă în Republica Moldova, prin intermediul unei firme cu sediul în judeţul Vaslui.

Întreaga marfă a fost confiscată, administratorii firmelor care au furnizat hainele şi încălţămintea fiind cercetaţi pentru evaziune fiscală.