De acestă prevedere beneficiază şi elevii etnici români din afara graniţelor ţării, bursieri ai statului român.
Proiectul Legii educaţiei prevede şi reducerile de tarif pentru transport.
Astfel, elevii beneficiază de tarif redus cu 50% pentru transportul local în comun, de suprafaţă şi subteran, precum şi pentru transportul intern auto, feroviar şi naval, pe tot timpul anului calendaristic, potrivit proiectului.
Ca măsură de protecţie specială, elevii institutionalizaţi beneficiază de gratuitate pentru categoriile de transport auto, feroviar sau naval.
Elevilor care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport din bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, prin unităţile de învătământ la care sunt şcolarizaţi, pe baza de abonament, în limita a 50 de kilometri. Pentru distanţe mai mari de 50 kilometri, se va deconta suma reprezentând contravaloarea a opt călătorii dus – întors pe semestru.
Proiectul de lege privind educaţia naţională a fost postat în dezbatere publică, joi seară, pe site-ul Ministerului Educaţiei. Acesta a fost discutat şi avizat de Guvern, miercuri, într-o primă lectură. La finalul dezbaterii publice, proiectul Legii eduaţiei va fi discutat din nou în Guvern, în vederea aprobării finale.