Crima s-a petrecut în noaptea de duminică spre luni, într-o casă din cartierul ieşean Galata, unde cei doi locuiau.
„Puţin după miezul nopţii am fost sesizaţi că un copil de 14 ani a fost omorât după ce un bărbat i-a aplicat mai multe lovituri de topor în zona capului. Se fac cercetări pentru a stabili motivul crimei şi împrejurările în care s-a produs aceasta”, a declarat luni subcomisarul Mădălin Ţăranu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei judeţului Iaşi.
Vecinii celor doi susţin că bărbatul se temea să nu fie reclamat la Poliţie după ce minorul îl ameninţase că va mărturisi că acesta îl obliga să întreţină relaţii sexuale cu el.
Copilul şi agresorul lucrau împreună la o firmă de servicii funerare, părinţii adolescentului fiind plecaţi la muncă în străinătate.
Agresorul, în vârstă de 33 de ani, a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie dus la instanţă cu propunerea arestării preventive pentru 29 de zile.