Toader, despre intenţia lui Lazăr a contesta revocarea: În decizia CCR sunt motivele,trageţi concluzia
„În decizia Curţii Constituţionale, decizia 358, sunt enumerate motivele de eventuală nelegalitate. Sunt limitativ enumerate, nu exemplificativ, trageţi concluzia. Nu pot răspunde eu. Sunt mulţi experţi în ţara asta”, a declarat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, întrebat cu privire la intenţia lui Lazăr de a acţiona conform procedurilor legale în cazul revocării sale.
De asemenea, în legătură cu situaţia confuză privind semnatarul ordonanţei de clasare a dosarului lui Iohannis, Toader a subliniat că nu a greşit.
„Nu m-am uitat, dar uitaţi-vă că, de când am văzut chestiunea asta, am spus că nu sunt în eroare cu privire la semnatarul ordonanţei (de clasare, n.r.). Mesajul a fost cu totul altul şi bună parte din dumneavoastră l-aţi dedus”, a mai spus ministrul Justiţiei.
Declaraţiile vin după ce procurorul general a declarat, joi dimineaţă, că reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii au constatat că erau îndeplinite toate procedurile legale pentru numirea sa la Parchet, precizând că îşi rezervă dreptul de a acţiona conform procedurilor legale.
„S-a dovedit a fi o manipulare a opiniei publice şi o menţinere în suspans pentru a servi unei proceduri de revocare viciate. Aş dori să vă spun că la o singură lecturare a hotărârii CSM, vom vedea că Secţia de Procurori a verificat toate condiţiile legale impuse, experienţa de 10 ani, lipsa sancţiunilor şi era necesară şi este necesară şi acum un calificativ foarte bun la ultima evaluare. Prin urmare, CSM a constatat că erau îndeplinite toate condiţiile legale pentru numirea în mandat, iar eu îmi rezerv dreptul de a acţiona conform procedurilor legale”, a declarat Augustin Lazăr, la intrarea în CSM.