Toader, SNFP: Protestul este cauzat de întârzierile în validarea listelor privind stimulentele

Protestul spontan de marţi al angajaţilor din Ministerul Finanţelor Publice (MFP) este cauzat de întârzierile în "procesul neobişnuit" de validare a listelor privind stimulentele, precum şi de o comunicare defectuoasă, a anunţat, marţi seară, prim-vicepreşedintele SNFP, Liviu Toader.

Urmărește
58 afișări
Imaginea articolului Toader, SNFP: Protestul este cauzat de întârzierile în validarea listelor privind stimulentele

Toader, SNFP: Protestul este cauzat de întârzierile în validarea listelor privind stimulentele (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Toader, care este membru în comisia bipartită de validare a listelor cu angajaţii care vor primi stimulente, a anunţat că până marţi seară, la ora 18.00, fuseseră definitivate şi aprobate listele pentru 12 direcţii din Ministerul de Finanţe şi de la Direcţia Generală a ANAF.

"În acest moment, cele despre care v-am spus sunt gata şi am început deja lucrul la listele din teritoriu. Pe măsură ce ele sosesc, sunt analizate şi validate", a spus Toader, care a ajuns astfel la concluzia că angajaţii care protestează, marţi seară, în Ministerul de Finanţe nu au fost informaţi despre dificultatea procedurii şi nu mai au încredere în nimeni.

Prim-vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP) a adăugat că, din punctul lui de vedere, protestul este cauzat pe de o parte de întârzierea în aprobarea listelor şi pe de altă parte de o comunicare defectuoasă pe acest subiect.

Potrivit lui Toader, la ora transmiterii acestei ştiri, la protestul spontan desfăşurat la etajul unu al Ministerului de Finanţe, la care accesul presei nu este permis, mai participau doar câteva zeci de salariaţi.

Întrebat dacă în aceste condiţii, dat fiind progresul în validarea listelor, protestul va continua, Toader a răspuns: "Eu le-am comunicat care este stadiul procedurii. Dânşii trebuie să decidă dacă rămân sau nu. Se aşteptau ca, potrivit înţelegerii iniţiale, să aibă banii deja în cont, dar se pare că nu mai au încredere în nimeni. Este decizia domniilor lor dacă merg acasă şi aşteaptă să încheiem verificarea sau aşteaptă un rezultat aici".

Toader a mai declarat că membrii comisiei verifică simultan listele cu stimulente şi pentru luna august, şi pentru luna septembrie, astfel că ele ar trebui primite simultan.

Afirmaţiile lui Toader au fost însă contrazise de câteva angajate ale structurilor din subordinea Ministerului de Finanţe sosite, marţi seară, în faţa MFP cu intenţia de a se alătura protestului spontan al colegilor lor.

"Noi am aflat care sunt coeficienţii şi nu ne convin. Suntem revoltaţi, de aceea am venit. Nu este vorba de nicio întârziere", a declarat femeia, care a dorit ca numele să nu îi fie dezvăluit.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici