Toate cursele aeriene Bucureşti-Spania, anulate din cauza grevei controlorilor de trafic spanioli
Cinci curse aeriene tur-retur de la Bucureşti către Madrid, Barcelona, Zaragoza şi Valencia au fost anulate, în timp ce alte două curse ce trebuia să aterizeze în Capitală de la Madrid şi Barcelona sunt blocate în Spania din cauza grevei ilegale a controlorilor spanioli de trafic aerian.
Toate cursele aeriene Bucureşti-Spania, anulate din cauza grevei controlorilor de trafic spanioli (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Cele două aeronave, care trebuiau să ajungă sâmbătă dimineaţa în România şi sunt blocate pe aeroporturile din Spania, au la bord aproximativ 250 de pasageri, informează oficiali aeroportuari.
La Bucureşti, de pe aeroporturile Traian Vuia-Băneasa şi Henri Coandă-Otopeni, nicio cursă din cele programate nu s-a ridicat de la sol.
Astfel, cinci curse tur şi alte cinci retur, având ca destinaţii Madrid, Barcelona, Zaragoza şi Valencia, au fost anulate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
La două zile de la preluarea mandatului, Trump a dat primul interviu din Biroul Oval. Care sunt cele mai importante subiecte discutate de Președinte
-
Prima de pensionare de 100.000 de euro nu e un caz unic. Ministrul Mediului: au fost sute de directori care au primit bonusuri uriaşe
-
Va trimite Europa trupe în Ucraina? Propunerea prinde contur: 40 000 şi 50 000 de soldaţi care vor avea trei obiective
-
Ciolacu, despre restructurarea bugetarilor: Indiferent de obstacole - o duc la bun sfârşit
În Spania, traficul aerian este paralizat din cauza unei greve ilegale a controlorilor de trafic aerian, care a început vineri seara, a anunţat autoritatea aeroportuară spaniolă, Aena, citată de AFP.
Din această cauză, mai multe companii aeriene mari, între care Air France, KLM, Thai Airways, EasyJet şi Ryanair, şi-au anulat zborurile cu plecare de la Madrid sâmbătă.
Guvernul spaniol a decretat sâmbătă "stare de alertă" ca răspuns la greva controlorilor de trafic aerian care paralizează traficul, ceea ce deschide calea declanşării unor urmăriri penale împotriva greviştilor, a anunţat ministrul de Interne Alfredo Perez Rubalcaba, citat de AFP.
Este prima dată, potrivit presei spaniole, când Guvernul ia o astfel de măsură de la reinstauarea democraţiei în 1977.
"Aeroporturile sunt practic toate paralizate", a declarat Rubalcaba la încheierea unei şedinţe extraordinare a Guvernului, care a aprobat "un decret prin care este instituită stare de alertă, în acord cu Constituţia".
Starea de alertă va fi în vigoare în principiu "15 zile", a declarat ministrul.
Acest lucru înseamnă că "angajaţii vor fi convocaţi la locul de muncă şi în cazul în care nu se vor prezenta acest lucru va putea fi calificat drept nesupunere, prevăzută de codul penal militar", a explicat Rubalcaba.
Guvernul spaniol a decis vineri seara să încredinţeze administrarea traficului aerian armatei, ca răspuns la greva ilegală a controlorilor de trafic aerian.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO