- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (21.10.2013, 14:45)
- Catalin Lupasteanu
Tobă: Este prematur să spun dacă cel care a spart luneta maşinii lui Barbu este în vreo organizaţie
Şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, a declarat luni că în dosarul privind incidentele în care a fost implicat Daniel Barbu au fost audiate peste 40 de persoane şi cel care ar fi spart luneta maşinii nu a fost reţinut, precizând că este prematur să spună dacă acesta este în vreo organizaţie.
Urmărește
372 afișări
Ministrul Culturii, Daniel Barbu (Imagine: Cristian Radu Nema/Mediafax Foto)
"Deocamdată este prematur, iar ancheta este în curs de desfăşurare, deci nu vă pot spune dacă această persoană face parte din vreo organizaţie", a spus Petre Tobă, întrebat dacă cel care a spart luneta maşinii în care se afla ministrul Daniel Barbu este într-o organizaţie.
Petre Tobă a precizat că principalul suspect în acest caz nu este reţinut, dar că au fost audiate până în prezent peste 40 de persoane, pentru stabilirea participaţiei acestora la incidentul din seara zilei de 17 octombrie, în care a fost implicat ministrul Culturii, Daniel Barbu.
Şeful Poliţiei Române a arătat că s-a constituit un colectiv anume desemnat pentru anchetarea acestui caz şi pentru a se lămuri modul în care s-au desfăşurat evenimente.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Ministrul Culturii, Daniel Barbu a declarat, sâmbătă seară, la Antena 3, că a fost identificat "autorul" incidentului din Centrul Vechi, în persoana "tânărului universitar fără operă" Claudiu Crăciun.
"Ştim şi autorul, îmi permit să-l spun, Claudiu Crăciun, a fost identificat. E păcat, că înţeleg că este un tânăr universitar", a spus Barbu.
Potrivit ministrului, Crăciun este cel care "a invitat" oamenii să vină "acolo". "Sigur, e puţin penibil că cineva care este universitar - sigur, universitar fără operă şi probabil de aici a acumulat multe frustrări - a montat astfel de episoade, care îmi ţin cuvântul şi mă bucur că Victor Ponta, domnul prim-ministru, a avut aceeaşi impresie ca şi mine, mie mi s-a părut că e o Sturmabteilung, adică o formaţiune paramilitară, o formaţiune de asalt", a spus ministrul.
El a relatat că în urmă cu trei săptămâni un reprezentant al protestatarilor a fost invitat la Parlament de către "o comisie" şi acesta a "a ameninţat" că există formaţiuni paramilitare care se constituie şi care îi vor distruge pe politicieni şi pe familiile acestora.
Duminică, vicepreşedintele PDL Radu F. Alexandru a declarat, într-o conferinţă de presă, că formaţiunea sa cere de urgenţă ministrului de Interne şi SRI să verifice acuzaţiile ministrului Culturii. De asemenea, Radu F. Alexandru a spus că PDL cere demiterea ministrului dacă acuzaţiile se dovedesc neadevărate.
Citeşte şi:
PDL: Barbu să fie demis dacă printre manifestanţii anti-RMGC nu sunt unii din formaţiuni paramilitare
Barbu este protejat, de vineri, de o echipă a Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP), el precizând că s-a simţit "în pericol" în timpul incidentului petrecut în 17 octombrie, în Centrul Vechi al Capitalei.
Daniel Barbu a mai spus că nu a depus în nume personal nicio plângere în urma incidentului. "Nu am depus nicio plângere nici eu, nici şoferul meu", a spus ministrul Culturii.
Ministrul Daniel Barbu a participat, în 17 octombrie, la evenimentul "Cafeneaua critică", de la ora 19.00, în Club A. Câteva zeci de manifestanţi veniţi la local au întrerupt dezbaterea, au desfăşurat pancarte în jurul lui Barbu şi au aruncat înspre acesta cu bancnote false, pe care era tipărit portretul lui. Tot ei i-au întins lui Barbu o pungă cu monede şi l-au huiduit, întrebându-l "Câţi bani ţi-ai luat?" şi cerându-i demisia.
Citeşte şi:
INCIDENT în Capitală: Ministrul Culturii Daniel Barbu, huiduit de protestatari. Maşina sa a fost avariată. Trei persoane, audiate de Poliţie - FOTO, VIDEO
Dezbaterea nu a mai fost reluată, ministrul hotărându-se să plece. Afară, protestatarii au blocat drumul autoturismului în care se afla demnitarul şi au lipit pe maşină bancnote cu portretul lui Barbu. De asemenea, ei au spart luneta maşinii, ministrul reuşind să plece datorită intervenţiei forţelor de ordine - poliţişti şi jandarmi, sosiţi de urgenţă la faţa locului.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 a început urmărirea penală in rem, pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, în cazul incidentelor în care a fost implicat ministrul Culturii Daniel Barbu, joi seară, în Centrul Vechi al Capitalei.
Citeşte şi:
Urmărire penală in rem pentru ultraj contra bunelor moravuri, în cazul incidentelor cu Barbu
Poliţia Capitalei s-a autosesizat în acest caz, protestatarii care s-au manifestat agresiv fiind identificaţi cu ajutorul imaginilor filmate de camerele de supraveghere din zonă.
Totodată, Ministerul Culturii a înaintat o plângere la Poliţia Capitalei, pentru distrugerea autoturismului în care se afla demnitarul.
Citeşte şi:
Ministerul Culturii a depus PLÂNGERE la Poliţie, pentru distrugerea maşinii ministerului
Premierul Victor Ponta a declarat că a cerut identificarea persoanelor care l-au agresat pe ministrul Culturii, Daniel Barbu, şi sancţionarea acestora contravenţională sau penală, apreciind că o astfel de agresiune este inacceptabilă şi că, în lipsa unor măsuri, ţara poate fi cuprinsă de anarhie.
Citeşte şi:
Ponta cere identificarea şi sancţionarea contravenţională sau penală a agresorilor lui Barbu
Din 1 septembrie, în Capitală şi în mai multe oraşe din ţară, dar şi peste hotare, au loc proteste ale celor care se opun proiectului minier de la Roşia Montană.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: PDL: Barbu să fie demis dacă printre manifestanţii anti-RMGC nu sunt unii din formaţiuni paramilitare
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1074. Preşedintele Lituaniei cere implicarea Ucrainei în negocierile de pace şi o apărare regională mai puternică / Trump sugerează că el şi Putin ar putea face paşi „semnificativi” pentru a opri războiul din Ucraina
-
ieri, 22:34
Cel mai bogat om din India îşi propune să construiască cel mai mare centru de date din lume