Consulul general a infirmat astfel informaţiile apărute în presa ungară potrivit cărora şoferul autoturismului ar fi decedat. Agenţia de presă MTI a relatat că şoferul unui microbuz înmatriculat în România a murit, iar şapte pasageri au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc luni dimineaţă în Ungaria, în apropierea oraşului Barand, situat la aproximativ 30 de kilometri de punctul de trecere a frontierei de la Borş.
Poliţia rutieră ungară a anunţat că accidentul a avut loc la ora 06.00 (07.00 ora României). Microbuzul românesc s-a lovit de un autocamion înmatriculat în Ungaria care circula pe acelaşi sens de mers. După coliziunea iniţială, microbuzul a fost proiectat pe contrasens şi s-a izbit de un camion polonez. Poliţia a precizat că este posibil ca accidentul să se fi produs din cauza vizibilităţii reduse.
Ioan Fodoreanu anunţase anterior că o femeie, cel mai probabil româncă, a decedat, luni dimineaţă, în urma unui accident rutier produs în Ungaria. El a spus că, potrivit datelor pe care le deţine, o femeie aflată în dreapta şoferului autovehiculului înmatriculat în România ar fi murit şi se presupune că aceasta ar fi româncă.
El a explicat că unul dintre răniţi, care a suferit leziuni în zona capului, a fost internat la spitalul din Debrecen iar ceilalţi şase într-o altă localitate. Consulul general a precizat că diplomaţii români îi vor vizita pe răniţi în cursul acestei zile şi a adăugat că, potrivit informaţiilor obţinute de la medici, viaţa celor internaţi nu este în pericol.
Fodoreanu a explicat că datele despre răniţi sunt deocamdată laconice, adăugând că este posibil ca unii dintre aceştia să nu fie români. Consulul general a spus că autorităţile au avut probleme cu identificarea deoarece în unele cazuri actele de identitate ale persoanelor nu se aflau asupra lor, ci în bagaje. Sursa citată a spus, de asemenea, că deocamdată nu a putut afla morga la care se află femeia decedată.