Pe ordinea de zi a Guvernului se află şi Ordonanţa de Urgenţă pentru completarea art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2017 privind stabilirea unor măsuri în domeniul cercetării, dezvoltării, inovării şi producerii de mijloace imunoprofilactice, terapeutice şi antidoturi, în vederea asigurării protecţiei intereselor esenţiale ale siguranţei stării de sănătate a populaţiei.
Proiectele de lege discutate marţi de Executiv vizează şi acceptarea Acordului de înfiinţare a Băncii Asiatice de Investiţii în Infrastructură, încheiat la Beijing, la 29 iunie 2015 şi a Rezoluţiei nr. 40 privind admiterea României ca membru al Băncii Asiatice pentru Investiţii în Infrastructură, adoptată de Consiliul Guvernatorilor Băncii Asiatice pentru Investiţii în Infrastructură, la 12 mai 2017. Dar şi completarea art.114 alin. (1) din legea nr.263/210 privind sistemul unitar de pensii publice şi a art.55 din Legea nr.223/2015 privind pensiile militare de stat.
Alte memorandumuri discutate în şedinţa de marţi a Guvernului sunt legate de aprobarea semnării celui de-al Şaselea Protocol Adiţional la Acordul privind Forţa Multinaţională de Pace din Europa de Sud-Est; aprobarea negocierii şi semnării Programului de cooperare culturală între Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale din România şi Ministerul Culturii din Palestina; măsuri necesare bunei gestionări şi administrări a pădurilor preistorice de fag care au fost incluse în lista Patrimoniului natural UNESCO din România, precum şi reprezentării României în cadrul Comitetului comun de management al proprietăţii; aprobarea organizării concursurilor pentru ocuparea unui număr de 51 posturi vacante în cadrul Autorităţii Feroviare Române – AFER care funcţionează sub autoritatea Ministerului Transporturilor.