Spitalul Metropolitan, a doua cea mai mare clădire după Casa Poporului, dar fără fonduri europene

Publicat: 11 12. 2019, 13:44
Actualizat: 23 01. 2022, 11:38

„La momentul în care am decis construirea spitalului Metropolitan, am făcut mai multe diligenţe, atât pe lângă Ministerul Sănătăţii, cât şi la Bruxelles, pentru a obţine fonduri europene. Ni s-a explicat că pe actuala legislaţie vor fi finanţate cele trei spitale regionale, regiunea Bucureşti – Ifov fiind una cu un PIB mare pe cap de locuitor, şi deci bogată – nu prea înţelegem ce înseamnă bogată”, a declarat, miercuri, Gabriela Firea.

Edilul Capitalei a precizat că nu s-au obţinut fonduri europene pentru acest proiect de investiţie.

„Nu s-au obţinut fonduri europene, nici măcar o parte, să fi avut doar cofinanţarea. Nu s-au obţinut deocamdată nici fonduri naţionale, în speţă de la Ministerul Sănătăţii sau Ministerul Dezvoltării, ne bazăm pe bugetul local, bineînţeles, o investiţie multi-anuală, trei ani de zile pentru spitalul propriu-zis, şi ulterior pentru finalizarea investiţiilor din zonă”, a declarat Firea, care a precizat că face un apel la Guvernul României să nu mai trateze Primăria Capitalei gândindu-se doar la ea.

Gabriela Firea a anunţat, miercuri, că a fost finalizat studiul de fezabilitate pentru Spitalul Metropolitan, lucrările urmând să fie demarate din luna martie anul viitor. Spitalul ar urma să fie construit într-un termen de 3 ani de zile, iar costurile sunt 400 milioane de euro pentru 1.000 de paturi. Spitalul va fi amplasat pe Şoseaua Pipera (aproape de staţia de metrou Aurel Vlaicu).

„Va fi o clădire cu o dimensiune foarte mare. Suprafaţa totală a acestui spital va fi de 247.000 de metri pătraţi, ceea ce reprezintă o clădire extrem de importantă. Va fi a doua clădire din România, după Palatul Parlamentului”, a declarat, la rândul său, arhitectul Gabriel Dumitrache.