- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (10.03.2015, 10:05)
- Livia Ispas
Toni Greblă, audiat la DNA: Unele acuzaţii sunt interpretări fantasmagorice. Nu am devalizat banul public
Fostul judecător constituţional Toni Greblă a venit, marţi, la DNA pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie, el declarând că este convins că adevărul va ieşi la iveală, pentru că el nu a "devalizat banul public", iar unele acuzaţii sunt interpretări fantasmagorice.
Urmărește
432 afișări
Toni Greblă, audiat la DNA: Unele acuzaţii sunt interpretări fantasmagorice. Nu am devalizat banul public (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
"O parte dintre acuzaţii sunt nişte interpretari fantasmagorice, nu a apărut nimic nou în dosar, ba dimpotrivă, probele confirmă punctul meu de vedere", a spus Toni Greblă, la intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
Fostul judecător al Curţii Constituţionale a adăugat că ancheta va continua, cum este normal, şi s-a arătat sunt convins că adevărul va ieşi la iveală.
"Nu am furat din banul public, nu am devalizat banul public, unele acuze par de-a dreptul ... mă rog, nu vreau să le comentez", a mai spus Toni Greblă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Marco Rubio discută cu premierul israelian despre Iran şi ostaticii din Gaza
-
Trump numeşte fostul patron al unor lanţuri de fast-food în funcţia de ambasador în UE
-
Trump desemnează gruparea Houthi drept „organizaţie teroristă străină”
În ceea ce priveşte relaţia sa cu omul de afaceri din Gorj Ion Bîrcină, care îi este şi fin, fostul judecător de la Curtea Constituţională a spus că este o relaţie pe care şi-o asumă.
"Poate uneori a fost nepotrivită, dar de aici până la fapte penale e cale lungă. Nu am decât să mă prezint la DNA de câte ori sunt chemat, apoi justiţia, dacă va fi cazul, se va pronunţa", a adăugat Toni Greblă.
Acuzat că a sprijinit exporturi ilegale în Federaţia Rusă, în timp ce Moscova impusese un embargou în acest sens, procurorii spun că Toni Greblă - fost prefect de Gorj, fost senator PSD şi fost preşedinte al Comisiei Juridice din Senat - l-ar fi sprijinit pe finul său, omul de afaceri de etnie romă Ion Bîrcină, pentru ca firma acestuia să obţină mai multe contracte. În schimbul favorurilor, fostul judecător constituţional ar fi primit o maşină de 56.000 de euro şi rochii pentru soţie.
Citeşte şi:
Tăriceanu: Am primit cererea de încuviinţare a arestării lui Greblă, după demisie rămâne fără obiect
Citeşte şi:
Toni Greblă a demisionat din funcţia de judecător al Curţii Constituţionale: Nu mi-a solicitat niciun coleg să-mi dau demisia. Nu sunt acuzat de prejudicii însemnate
Citeşte şi:
REFERAT: Toni Greblă a intervenit la şefi ai Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia şi ai complexelor Turceni şi Rovinari pentru Bîrcină
În 2 februarie, procurorii DNA au cerut aviz de la Senat pentru arestarea preventivă şi trimiterea în judecată a lui Toni Greblă, în dosarul în care a fost acuzat iniţial de trafic de influenţă, constituirea unui grup infracţional organizat şi efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, în scopul obţinerii de bani sau bunuri necuvenite.
Acuzaţiile i-au fost aduse la cunoştinţă judecătorului Curţii Constituţionale în 22 ianuarie, când a fost dus de anchetatori cu mandat la Direcţia Naţională Anticorupţie. Toni Greblă a intrat în concediu de odihnă din 27 ianuarie, după ce cazul său a fost discutat la Curtea Constituţională.
Ulterior, procurorii au extins acuzaţiile în cazul judecătorului constituţional şi au cerut avizarea de către Senat a arestării sale şi pentru faptele de favorizare a făptuitorului şi folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.
Procurorii spun că activitatea "continuă şi neîntreruptă" a lui Toni Greblă denotă "stăruinţa infracţională a acestuia în a obţine foloase necuvenite din promisiunea traficării influenţei pe lângă diferiţi funcţionari publici în favoarea intereselor economice ale societăţilor economice controlate de Ion Bîrcină şi prin efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia". Procurorii susţin că fostul judecătorul CC a încercat prin toate mijloacele să ascundă interesele sale reale, trecând chiar şi peste obligaţia de a depune "o declaraţie de avere şi de interese conformă cu realitatea".
Procurorii DNA arătau, în referatul prin care cereau arestarea şi trimiterea în judecată a lui Toni Greblă, că acesta l-ar fi ameninţat pe Laurenţiu Ciurel, director general al Complexului Energetic Oltenia (CEO), întrucât nu era de acord cu o compensare propusă de o firmă a lui Ion Bîrcină, care avea datorii la CEO, Greblă spunându-i că nu îl va uita şi că va avea grijă să fie "terminat".
Anchetatorii mai spus că Toni Greblă ar fi intervenit, pentru Ion Bîrcină, în schimbul foloaselor necuvenite primite, la directori ai unor companii de stat din energie, dar şi la un funcţionar din Compania Naţională de Autostrazi şi Drumuri Naţionale din România.
DNA mai spune că, începând din august 2014, Toni Greblă Toni a făcut demersuri pentru intermedierea unei legături comerciale de export între finul său, Ion Bîrcină, un cetăţean turc, Victor Dolghi şi Constantin Bartolomeu Săvoiu. Cei cinci ar fi constituit un grup infracţional organizat pentru a exporta, prin Turcia, produse agro-alimentare către Federaţia Rusia, în ciuda embargoului institutit de aceasta pentru marfa din UE.
Toni Greblă a demisionat de la Curtea Constituţională în 4 februarie, însă procurorii DNA nu au cerut până acum arestarea sa.
În acelaşi dosar mai sunt cercetaţi omul de afaceri Ion Bîrcină, deputatul PSD Iulian Iancu, membru în Consilul Naţional al PSD, Horia Hăhăianu, director la Transelectrica, omul de afaceri din Moldova Victor Dolghi şi generalul în rezervă Constantin Bartolomeu Săvoiu, Mare Maestru al Marii Loji Naţionale Române -1880.
Ion Bîrcină este un personaj controversat, având mai multe dosare penale.
De altfel, în octombrie 2012, Bîrcină a fost trimis în judecată de DNA, alături de alţi trei parteneri de afaceri de-ai săi, pentru că ar fi oferit mită de peste o jumătate de milion de euro fostului senator Gergely Olosz, pentru a-i fi atribuit preferenţial un contract de furnizare de energie la CEZ Oltenia, în perioada 2007-2008 Gergely Olosz fiind preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). În iulie 2013, Bîrcină a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la patru ani de închisoare cu executare în acest dosar, în timp ce Olosz Gergely a fost condamnat la şapte ani de închisoare. În prezent, dosarul este pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, după ce magistraţii au stabilit că Tribunalul nu era competent să judece cauza, întrucât fostul parlamentar avea calitatea de avocat, ceea ce atrage competenţa Curţii de Apel.
Citește pe alephnews.ro: Robert Fico a declarat că opoziția plănuiește o lovitură de stat similară cu revolta EuroMaidan din Ucraina. Ce a declarat Premierul slovac
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Anda Adam participă la Asia Express 2025! Cine e colegul vedetei în emisiunea de la Antena 1
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe