Temperaturi de minus 24 – minus 15 grade Celsius în oraşele din estul României
This browser does not support the video element.
"Temperatura cea mai scăzută, de minus 24 grade Celsius, s-a înregistrat în oraşele Botoşani, Roman (judeţul Neamţ) şi Negreşti (judeţul Vaslui). Foarte frig a mai fost la Suceava, Bacău şi Vaslui, unde mercurul termometrelor a scăzut la minus 23 grade Celsius", a declarat Constantin Drăcşineanu, directorul Centrului Meteo Moldova.
De asemenea, la Iaşi s-au înregistrat minus 20 de grade Celsius, la Piatra Neamţ – minus 18 grade Celsius, la Focşani – minus 17 grade Celsius, iar la Galaţi -minus 15 grade Celsius.
"Sunt cele mai scăzute temperaturi din ultimii 2 ani, pentru că anul trecut am avut o iarnă blândă", a mai spus Constantin Drăcşineanu.
Potrivit acestuia, valorile cele mai scăzute s-au înregistrat la orele dimineţii. Prognoza pentru noaptea următoare este ceva mai optimistă. "Va fi ger, dar nu se vor mai înregistra temperaturi la fel de scăzute. Aşteptăm înnorări în timpul nopţii de sâmbătă spre duminică, iar temperaturile pot ajunge pe alocuri la minus 20 de grade, dar nu cred că se va mai depăşi această valoare", a precizat Drăcşineanu.