Prima pagină » Social » Legea privind asigurarea obligatorie a locuinţelor, aplicată de la 1 iulie

Legea privind asigurarea obligatorie a locuinţelor, aplicată de la 1 iulie

Prevederile legii privind asigurarea obligatorie a locuinţelor vor fi puse în aplicare de la 1 iulie, la termenul stabilit, a declarat, marţi, preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), Angela Toncescu.
Legea privind asigurarea obligatorie a locuinţelor, aplicată de la 1 iulie
10 mart. 2009, 13:18, Social

"Din punctul de vedere al Comisiei, prevederile legii vor fi puse în aplicare de la termenul stabilit iniţial, respectiv 1 iulie 2009", a spus Toncescu, într-un seminar.

Săptămâna trecută, CSA a anunţat că, la propunerea Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), aplicarea legii privind asigurarea obligatorie a locuinţelor urma să fie amânată.

"În acest context, MAI, ca minister iniţiator, împreună cu CSA au în vedere înaintarea propunerii de amânare a aplicării legii menţionate anterior, de la o dată care va fi stabilită de către autorităţile competente", se arăta într-un comunicat al CSA dat publicităţii săptămâna trecută.

Aplicarea Legii 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundaţiilor presupune, pe lângă elaborarea normelor tehnice, şi îmbunătăţirea mecanismelor necesare autorităţilor locale pentru asigurarea unui flux de informaţii coerent şi continuu, care presupune modificarea legislaţiei actuale, se preciza în comunicat

Citeşte şi:

Asigurarea locuinţelor împotriva dezastrelor naturale, obligatorie

Proprietarii, obligaţi să-şi asigure locuinţele pentru 10.000 sau 20.000 de euro