Procurorii DIICOT Ploieşti au făcut percheziţii, miercuri, în cinci locuinţe din Bucureşti, Târgovişte şi Câmpina, într-un dosar în care mai multe persoane sunt suspectate că au făcut tranzacţii frauduloase după ce au spart baza de date a Western Union, prejudiciului fiind de 100.000 de euro.
Potrivit şefului DIICOT Ploieşti, procurorul Ionuţ Botnaru, autorităţile au verificat două locuinţe din Bucureşti, alte două din Târgovişte şi una din Câmpina, aparţinând unor persoane suspectate că au făcut tranzacţii informatice ilegale.
Procurorii au stabilit că nucleul grupului infracţional cercetat în acest caz, având cunoştinţe informatice foarte bune, a spart baza de date a firmei de transfer de bani Western Union şi a făcut online tranzacţii reale, efectuând plăţi ilegale către mai multe persoane.
16 persoane suspectate de tranzacţii frauduloase după ce au spart baza de date a Western Union au fost duse la audieri la sediul DIICOT Ploieşti. Procurorii urmează să-i audieze pe cei 16 suspecţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 55 de ani, şi să ia măsurile legale care se impun, se arată într-un comunicat de presă de miercuri al Poliţiei Române.
În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat mai multe sisteme informatice, documente de transfer monetar rapid şi 4.000 de euro.
Membrii grupării sunt suspectaţi că au accesat sistemele informatice ale companiei de transfer rapid din Spania, transferând în mod fraudulos valută. Banii erau ridicaţi din România, Bulgaria şi Moldova, de la agenţii ale companiei, de alţi membri ai grupului, potrivit sursei citate.