„Abia am ajuns acasă. A fost o experienţă foarte grea de data aceasta. Spun de data aceasta pentru că o compar cu cea din 2015, când am fost arestată preventiv în România. A fost mult mai greu decât atunci pentru că acum există un copil, există Eva, şi despărţirea de ea a fost foarte greu de suportat. Am găsit-o mult mai mare decât am lăsat-o. Am lăsat-o la 13 zile, când m-au ridicat de pe stradă şi am găsit-o acum mult mai mare. Cred că şi ea e curioasă să mă cunoască. Încercăm să ne cunoaştem reciproc. Cel mai greu de suportat a fost că nu eram cu copilul meu. Altfel, faptul că eram cu Alina Bica a făcut mai uşoară perioada asta. Departe de ţară, mult mai greu decât ce s-a întâmplat în 2015, dar Dumnezeu a făcut o minune că în Ajunul Crăciunului am ajuns acasă”, a declarat Elena Udrea, la Antena 3.
Întrebată dacă are de gând să se întoarcă în România, Elena Udrea a spus că „eu nu am plecat din România pentru că voiam să călătoresc prin lume, ci pentru că era evident şi acum e evident, cu tot ce s-a întâmplat, cu această decizie a Curţii Constituţională care a desfiinţat atâtea hotărâri ale ÎCCJ, printre care şi a mea şi a Alinei Bica. E clar că am avut dreptate şi că am fost ţintele unui abuz în ţara noastră. Vom vedea ce se întâmplă, depinde foarte mult de ce se întâmplă şi în România”.
„Vom vedea, copilul deocamdată nici nu are paşaport. Eu sunt refugiat pe considerente politice cu statut provizoriu. Vom vedea, nu aş vrea să spun mai multe lucruri acum pentru că aici, în Costa Rica, lucrurile sunt foarte sensibile şi nu aş vrea să încurc ce am de făcut aici. Vom vedea zilele următoare. Nu e vorba de frică, însă trebuie să am o analiză corectă asupra ceea ce se întâmplă. Nu înseamnă că această decizie a Înaltei Curţi schimbă neapărat lucrurile pentru că aceiaşi judecători vor judeca din nou cauzele. Faptul că s-au desfiinţat nişte decizii nu înseamnă că neapărat s-a schimbat totul, au rămas aceiaşi judecători”, a explicat fostul ministru, referitor la momentul când ar putea reveni în ţară.
Elena Udrea şi Elena Udrea au fost eliberat din arestul din Costa Rica după ce autorităţile române au renunţat la cererea de extrădare, ca urma a deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de suspendare a executării pedepsei până la soluţionarea definitivă a contestaţiei în anulare depuse. Avocaţii Elenei Udrea au contestat alcătuirea completului de 5 judecători care l-a judecat pe fostul ministru în dosarul „Gala Bute”.