Video Tradiţii vii. Locuitorii unui sat din judeţul Galaţi se strâng la şezătoare în fiecare săptămână | FOTO, VIDEO

Locuitorii satului gălăţean Odaia Manolache au fondat un grup numit „Grupul Odăieşilor”, care promovează vechile tradiţii. În fiecare miercuri, femeile din localitate se îmbracă în straie populare şi se
întâlnesc la Căminul Cultural pentru a toarce lâna, a croşeta şi a coase ii. Bărbaţii vin şi ei la şezătoare pentru a întreţine atmosfera şi sunt răsplătiţi cu vin din ploscă, aşa cum se făcea pe vremuri.

„La şezătoare cântăm, dansăm şi lucrăm. Fiecare face ce vrea, dar în mod special ne-am axat pe cusături, pe ii. De exemplu, Aurica execută o lucrare foarte frumoasă. Este un corp din ie cu modele inspirate din prosoape şi dintr-o carte veche. Nu-i aşa că e foarte frumoasă? Bravo şi aici. Spor la lucru, trebuie să o termini că vine căldura şi ieşim în grădină. Fina împleteşte de drag şi spor. Eiii, dar bărbaţii noştri ce fac? Bărbaţii noştri trebuie să întreţină atmosfera. Ne-aţi pregătit un banc, ceva? Ca să ne relaxăm. Vrem o pauză. Dacă vreţi ceva din ploscă...trebuie să daţi, ca să primiţi”, îi încurajează pe participanţii la şezătoare Ecaterina Hulea, coordonatoarea grupului „Glasul Odăieşilor”.

Pentru femeile care vin la şezătoare, cusutul reprezintă un mod de a-şi descoperi rădăcinile.

„Am o ie foarte veche şi m-am gândit să o repet. Am intrat în posesia acestei lucrări, ea datează de 150 de ani şi are în componeţă pomuşorul vieţii. Am făcut rost de pânză şi m-am gândit să realizez şi eu o ie cu pomuşorul vieţii”, spune Aurica Andone, în timp ce colega de clacă, Mihaica Patache, povesteşte că a învăţat să coase şi să toarcă lâna de la mama ei: „Am învăţat de la
mama mea. Când eram mică, mama ieşea afară şi eu îi furam furca şi torceam, aşa am învăţat să torc.”

În timp ce croşetează cu multă răbdare, femeile povestesc despre viaţa satului, dar şi despre obiceiuri străvechi moştenite de la străbunii lor.

„Acesta este un răşchitor pe care femeia de altădată făcea firul de lână. După ce torcea tanti Mihaica, ghemul venea aici, la mine, iar eu prin mişcări circulare aduceam firul de la stadiul de ghem în stadiul de scul. Aşa ne punea mama la treabă, mama torcea şi noi făceam la răşchitor firul”, povesteşte una dintre dintre femeile care participă la clacă.

De la orice şezătoare nu trebuie să lipsească glumele, ghicitorile, doinele şi cântecele populare încărcate de sfaturi moştenite de la bunici şi părinţi.

„Ascultaţi-mă surori pe mine şi voi, fraţii mei. E păcat, nu-i drept, nu-i bine să vinzi casa care te-a încălzit. Casa părintească nu se vinde, nu se vinde tot ce este sfânt”, este unul dintre mesajele transmise prin cântec de participanţii la şezătoare.

Copiii satului participă şi ei la şezătoare, unde învaţă tradiţiile comunităţii şi ascultă poveşti.

„Prin ei, prin copii, ne străduim să ducem mai departe tradiţia poporului român. Să ducem mai departe această formă de îndeletnicire a femeii: de a coase şi nu numai, de a broda, de a croşeta, de a face ceva cu mânuţelele noastre”, explică Ecaterina Hulea.

La finalul şezătorii, sătenii şi copiii sunt răsplătiţi cu turte, iar apoi participanţii se unesc într-o horă moldovenească şi pleacă mulţumiţi către casele lor fredonând cunoscutele versuri „Trandafir de
la Moldova/ Te-aş iubi dar nu ştiu vorba/Lunca-i luncă/ Iarba-i verde”.