Trafic blocat pe DN 7 între Piteşti şi Râmnicu-Vâlcea, după ce un TIR încărcat cu azot a derapat

Publicat: 09 03. 2017, 17:23
Actualizat: 26 08. 2021, 04:39

This browser does not support the video element.

Potrivit poliţiştilor, accidentul a avut loc pe DN 7, între Piteşti şi Râmnicu Vâlcea, în localitatea Valea Ursului, în apropierea unei unităţi militare, un TIR de 24 de tone, încărcat cu azot intrând într-un cap de pod.

Poliţiştii au ajuns la faţa locului şi izolat zona, iar reprezentanţii ISU şi ai Jandarmeriei Argeş intervin cu mai multe autospeciale.

Purtătorul de cuvânt al ISU Argeş a declarat că şoferul TIR-ului, un cetăţean turc de 54 de ani, este conştient.

„Este conştient, cu traumatism cranio cerebral, dureri ale membrului inferior şi de torace. A primit îngrijiri medicale de la colegii mei de pe echipajul de terapie intensivă mobilă, fiind transportat la Spitalul Judeţean Argeş”, a declarat corespondentului MEDIAFAX, Mădălina Epure, purtător de cuvânt al ISU Argeş.

Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cauzele în care s-a produs evenimentul rutier.