Trafic blocat pe Transfăgărăşan, din cauza zăpezii
Traficul pe Transfăgărăşan a fost blocat, vineri dimineaţă, între localităţile sibiene Cârţişoara şi Bâlea Lac din cauza zăpezii şi a ceţii dense, iar în prezent se circulă îngreunat, în condiţiile în care a nins abundent.

Sibiu: Trafic blocat pe Transfăgărăşan, din cauza zăpezii (Imagine: Stefan Birlodeanu/Mediafax Foto)
Potrivit subcomisarului Cătălin Bocai de la Centrul Infotrafic, în zonă a nins abundent în această dimineaţă, iar decizia închiderii circulaţiei a fost luată pentru a nu se înregistra incidente rutiere.
Conform sursei citate, traficul a fost reluat după aproximativ o oră şi jumătate, după ce drumarii au reuşit să cureţe şoseaua.
"A fost o ninsoare abundentă, au fost căderi masive de zăpadă în zonă, dar niciun autoturism nu a rămas blocat pe acest tronson de drum şi nu au fost înregistrate tamponări sau accidente. În acest moment drumarii au reuşit îndepărtarea zăpezii de pe carosabil, iar circulaţia s-a reluat între Cârţişoara şi Bâlea Lac, traficul desfăşurându-se însă îngreunat, în condiţii de iarnă. Recomandările noastre pentru şoferi sunt să se deplaseze cu viteză redusă şi să folosească luminile de ceaţă", a declarat Bocai.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Circulaţia pe Transfăgărăşan va fi închisă începând cu 1 noiembrie, până în primăvară.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

