Prima pagină » Sănătate » Trafic cu cornee umană. Doi medici au fost trimişi în judecată

Trafic cu cornee umană. Doi medici au fost trimişi în judecată

Doi medici şi o clinică privată oftalmologică din Bucureşti au fost trimişi în judecată, fiind acuzaţi cu au adus în ţară cornee umană fără să fie autorizaţi de Agenţia Naţională de Transplant, ei făcând 303 operaţii de transplant de cornee.
Trafic cu cornee umană. Doi medici au fost trimişi în judecată
Cosmin Pirv
13 iul. 2023, 13:51, Social

Potrivit Poliţiei Capitalei, în urma finalizării cercetărilor într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de introducerea sau scoaterea din ţară de organe, ţesuturi ori celule de origine umană fără autorizaţia specială emisă de Agenţia Naţională de Transplant şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, s-a dispus trimiterea în judecată a doi medici, administratori în cadrul unei clinici oftalmologice.

În perioada 2019 – 2023, în cadrul unei clinici private oftalmologice, cu sediul social în Bucureşti, ar fi fost prestate servicii medicale vizând importul şi transplantul de cornee cu eludarea prevederilor legale referitoare la obţinerea autorizaţiilor şi acreditărilor necesare.

Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada 2019 – 2022, doi medici care administrează clinica ar fi introdus în România ţesuturi de origine umană, respectiv 303 cornee, fără a deţine autorizaţia specială emisă de Agenţia Naţională de Transplant.

Totodată, s-a mai stabilit că până în prezent ar fi fost efectuate 303 operaţii de transplant de cornee, din ţesutul provenit de la o bancă din străinătate.

De asemenea, în 293 de documente de import cornee, unul dintre medicii asociaţi ar fi atestat în fals că deţine autorizaţia specială de import ţesuturi de origine umană.

În urma percheziţiei efectuate au fost identificate şi ridicate mai multe înscrisuri, precum şi 283 de fişe de transplant de cornee, împreună cu toată documentaţia aferentă.

În urma cercetărilor, atât clinica, cât si cei doi reprezentanţi ai acesteia au fost trimişi în judecată către Judecătoria Sectorului 1.