Potrivit reprezentanţilor Poliţiei de Frontieră Arad, coloana de automarfare s-a format luni, pentru că în Ungaria a fost a doua zi de Rusaliile catolice şi nu a fost permisă circulaţia vehiculelor cu o capacitate de peste 7,5 tone, măsură care este valabilă în weekend şi de sărbătorile legale.
Marţi dimineaţă, sute de camioane aşteptau pe marginea DN7 să iasă din ţară, o coloană de zece kilometri fiind formată la intrarea în oraşul de frontieră Nădlac, iar Poliţia Rutieră a luat măsuri pentru a evita blocarea circulaţiei.
Automarfarele ocupă o bandă a şoselei, iar traficul în abele sensuri ar trebui să se desfăşoare pe singura bandă rămasă liberă.
”Pentru a se evita blocajele pe DN7, circulaţia dinspre Nădlac spre Arad a fost deviată pe autostrada A1 pentru tot traficul, în timp ce pe sensul opus, a fost deviată doar pentru traficul uşor, de la Pecica la Nădlac”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene, Ovidiu Liber.
Poliţia de frontieră a suplimentat personalul de control şi se estimează că în cursul serii sau cel târziu miercuri dimineaţă situaţia se va normaliza.