Trafic greu pe A1 şi pe A2. Restricţii pe autostrăzile Bucureşti-Ploieşti şi Bucureşti-Constanţa

CNAIR anunţă că marţi vor fi impuse restricţii pe autostrăziele Bucureşti-Ploieşti şi Bucureşti-Constanţa din cauza unor lucrări de reparaţii.

Urmărește
129 afișări
Imaginea articolului Trafic greu pe A1 şi pe A2. Restricţii pe autostrăzile Bucureşti-Ploieşti şi Bucureşti-Constanţa

Trafic greu pe A1 şi pe A2. Restricţii pe autostrăzile Bucureşti-Ploieşti şi Bucureşti-Constanţa

Compania anunţă că, de marţi, prima bandă a autostrăzii A2 Bucureşti-Constanţa, în zona Podului de la Cernavodă, va fi închisă, pe sensul de mers spre Capitală, pe o porţiune de aproximativ doi kilometri.

Se vor face reparaţii la dispozitivele de acoperire a rosturilor de dilataţie de pe banda 1 şi banda de urgenţă. Până la terminarea lucrărilor, se va circula doar pe banda a doua.

Şi pe A3 Bucureşti-Ploieşti sunt impuse restricţii marţi şi miercuri.

Marţi, până la ora 17.00, va fi închisă prima bandă pe sensul Ploieşti-Bucureşti, iar miercuri nu se va circula pe banda a doua, între orele 8.00 şi 17.00.

Restricţiile vor afecta aproximativ un kilometru de autostradă, în zona kilometrilor 54 şi 55, unde drumarii vor interveni pentru realizarea fundaţiilor la portalurile de semnalizare. Pe perioada restricţiilor, pe A3, în zona lucrărilor, se va circula pe o bandă pe sens.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici