În privinţa codului portocaliu, Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis că, în intervalul 26 august ora 00:00 – 27 august ora 00:00, în judeţele Vrancea, Bacău, Buzău şi Prahova şi în zona de munte a judeţelor Suceava, Neamţ, Dâmboviţa, Argeş, Harghita, Covasna şi Braşov vor fi ploi torenţiale, iar cantităţile de apă vor depaşi local 50 l/mp şi izolat 70-80 l/mp.
Pentru cod galben, în intervalul 25 august ora 21:00 – 27 august ora 3:00, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în cea mai mare parte a ţării şi se va manifesta prin intensificări de vânt ce vor lua şi aspect de vijelie, frecvente descărcări electrice şi averse care pot fi şi torenţiale. Cantităţile de apă vor depăşi local 25-30 l/mp, iar izolat 40-50 l/mp, la început în zona Carpaţilor Orientali şi în Moldova, apoi îndeosebi în Dobrogea şi Muntenia, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali.