Prima pagină » Social » Trafic oprit în Bacău, din cauza unui accident soldat cu doi răniţi grav

Trafic oprit în Bacău, din cauza unui accident soldat cu doi răniţi grav

Circulaţia rutieră este oprită duminică dimineaţa pe DN2 Bacău - Adjud, în localitatea Nicolae Bălcescu, judeţul Bacău, din cauza unui accident între un autoturism şi un autocamion, în urma căruia două persoane au fost rănite grav.
Trafic oprit în Bacău, din cauza unui accident soldat cu doi răniţi grav

Potrivit Centrului Infotrafic, pe DN2 Bacău – Adjud, în localitatea Nicolae Bălcescu, judeţul Bacău, a avut loc un accident în care au fost implicate 1 autoturism şi un autocamion.

Cauza accidentului a fost pătrunderea pe contrasens.

În urma impactului, două persoane au fost rănite grav.

Circulaţia rutieră este oprită pe sensul de mers către Bacău şi se desfăşoară pe un singur fir, alternativ, prin dirijare.