Trafic rutier închis pe Calea Victoriei sâmbătă, de Ziua Drapelului

Publicat: 25 06. 2010, 15:32
Actualizat: 08 11. 2012, 11:24

Ceremonia organizată de Comandamentul Garnizoanei Bucureşti, Primăria şi Prefectura Capitalei cu ocazia Zilei Drapelului Naţional va avea loc sâmbătă, la ora 10.00, în Piaţa Tricolorului din faţa Palatului Cercului Militar Naţional.

Potrivit Brigăzii de Poliţie Rutieră a Capitalei, sâmbătă, între orele 9.30 şi 11.00, pe durata ceremoniei militare, traficul rutier va fi închis pe o porţiune de pe Calea Victoriei.

Totodată, pe durata intonării Imnului Naţional, pentru aproximativ zece minute traficul va fi deviat şi pe Bulevardul Regina Elisabeta, de la Piaţa Universităţii către Piaţa Operei. Traversarea în intersecţia Calea Victoriei cu strada Ion Câmpineanu va fi permisă.

În perioada de restricţii de circulaţie, şoferii pot merge pe rutele ocolitoare Piaţa Romană – Bulevardul Magheru – Piaţa Universităţii sau strada Buzeşti – strada Berzei – strada Ştirbei Vodă – strada Dem I. Dobrescu.

Brigada Rutieră a Capitalei recomandă şoferilor să evite deplasarea în zona cu restricţii de circulaţie, sâmbătă, între orele 9.30 şi 11.00, şi să respecte semnalele agenţilor de poliţie rutieră.

Ziua Drapelului Naţional a fost proclamată prin Legea 96/1998 şi se sărbătoreşte în fiecare an la data de 26 iunie.