Potrivit directorului Regionalei CFR Craiova, Victor Frăsinoiu, traficul feroviar a fost reluat în jurul orei 11.30, primul tren trecând prin zona afectată de deraierea vagonului în jurul orei 12.05.
„La ora 11.00 s-a reuşit ridicarea vagonului, iar la 11.30 s-a putut relua traficul feroviar, după ce au mai fost făcute verificări la şinele de cale ferată”, a precizat pentru corespondentul MEDIAFAX directorul Regionalei CFR Craiova.
Circulaţia feroviară pe ruta Craiova-Timişoara a fost blocată, marţi dimineaţă, după ce un vagon al unui tren de marfă încărcat cu fier vechi a deraiat în staţia CFR Valea Albă din judeţul Mehedinţi.
Incidentul a avut loc la ora 5.35, în staţia Valea Albă, pe raza Sucursalei Banat Oltenia.
În urma incidentului au fost afectate trenul Personal 9501, care circulă pe ruta Craiova-Orşova, acceleratul 1692, care circulă pe ruta Timişoara-Craiova-Bucureşti, trenurile Intercity 591, Bucureşti Nord – Timişoara Nord, şi 592, Timişoara Nord – Bucureşti Nord şi Rapidul 791, Bucureşti Nord – Drobeta Turnu Severin.